În urma acordului-cadru încheiat între CNAS şi CN Poşta Română, procesul de predare-primire a cardului naţional de sănătate a început, se arată într-un comunicat primit de la CNAS.
Publicitate
Conform graficului de predare-primire, vor fi preluate în reţeaua poştală câte 6-700 de mii de carduri pe zi, în 5 tranşe pentru fiecare judeţ. În termen de 20 de zile lucrătoare de la recepţionarea cardurilor de sănătate, CN Poşta Română se obligă să distribuie cardul de sănătate către asiguraţi, se arată în comunicatul CNAS.
Începând cu data de 19 septembrie, operatorii poştali vor începe distribuirea cardului către asiguraţii cu vârsta peste 18 ani. Primele carduri vor fi primite de bucureşteni. În data de 22 septembrie va începe distribuirea cardului concomitent în mai multe judeţe din ţară. Procesul de distribuire va continua în luna octombrie pentru cei aproximativ 12,5 milioane de asiguraţi pentru care au fost tipărite cardurile.
Cardul de sănătate va fi înmânat titularului în baza unui act de identitate şi a semnăturii de primire. În situaţia în care, după minim două prezentări la domiciliul asiguratului, dovedite pe baza avizului de transmitere, cardul nu a putut fi predat asiguratului, acesta va fi predat casei de asigurări teritoriale în evidenţa căreia se află asiguratul. Avizul pe care operatorul poştal îl lasă la domiciliul asiguratului în cazul în care nu va fi găsit, va conţine numărul de telefon al factorului poştal, astfel încât asiguratul să îl poată contacta pentru a stabili intervalul orar în care factorul poştal poate reveni în zilele următoare pentru a–i preda cardul de sănătate.
Dacă în intervalul celor 20 de zile cardul nu a putut fi predat, asiguratul poate să îşi ridice personal cardul de sănătate de la casa de asigurări în a cărei evidenţă se află, după un termen de 10 zile lucrătoare, pe care CN Poşta Română îl are la dispoziţie pentru a preda cardul casei de asigurări.
Tipărirea şi distribuirea cardului naţional vor continua în următorii patru ani pentru persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani şi/sau vor dobândi calitatea de asigurat.
După distribuirea cardului naţional, va urma o perioadă în care vor rula în paralel cele două sisteme, pentru ca atât asiguraţii cât şi furnizorii de servicii medicale să se acomodeze cu această soluţie informatică şi pentru a depista şi a remedia eventualele probleme depistate în funcţionarea acestei soluţii informatice.
CNAS a transmis o circulară către casele de asigurări prin care le solicită caselor de sănătate să informeze furnizorii de servicii medicale cu care se află în relaţie contractuală despre stadiul de implementare a cardului naţional. Este necesar ca furnizorii să achiziţioneze cititoarele de carduri, astfel încât cardul naţional să poată fi utilizat atunci când asiguraţii îl vor prezenta la furnizorul de servicii medicale.
Cum se activează cardul de sănătate
Cardul de sănătate primit acasă de asigurat este inactiv. Intrat în posesia cardului de sănătate, asiguratul îl va prezenta pentru activare la prima vizită la un furnizor de servicii medicale. Mai exact, pin-ul de transport al cardului naţional (000) va fi schimbat cu un pin personalizat format dintr-o combinaţie de patru cifre. Pin-ul personalizat va fi introdus şi confirmat personal de către pacient. Personalizarea pin-ului este obligatorie, altfel cardul rămâne în stare inactivă şi nu poate confirma servicii medicale în sistem. Acest pin va fi introdus de către asigurat ori de câte ori va beneficia de un serviciu medical pentru validarea şi, mai apoi, decontarea acestuia din fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Introducerea altor date suplimentare pe cardul de sănătate este opţională şi se realizează doar la medicul de familie. Această etapă nu este obligatoriu să se realizeze concomitent cu activarea cardului.
Cardul naţional va face dovada calităţii de asigurat şi va confirma prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale. Prin implementarea acestui sistem informatic, banii din sistemul asigurărilor de sănătate vor fi cheltuiţi mai eficient şi mai transparent. Unul dintre principalele obiective ale CNAS este ca, începând de anul viitor, toate serviciile medicale să fie validate şi decontate doar prin intermediul cardului naţional, se mai arată în comunicatul CNAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu