Hotelul Maridor din Tohanul Nou a fost gazda conferinței de închidere a proiectului cu titlul "Cardul Profesional European 2 – instrument inovativ de modernizare și eficientizare a activității SPO". Proiectul, recent încheiat, a fost implementat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în parteneriat cu SC Soft Business Union SRL, în perioada 6 ianuarie 2014 – 5 octombrie 2015.
Proiectul a fost selectat la finanțare în cadrul Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European, axa prioritară 4 - "Modernizarea Serviciului Public de Ocupare", contribuind la realizarea obiectivului domeniul major de intervenție 4.1-„Intărirea capacității SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare".
Proiectul, având ca număr de identificare a contractului POSDRU/123/4.1/S/128947, a avut ca obiectiv general: îmbunătăţirea, creşterea calităţii şi transparenţei serviciilor de ocupare oferite de Serviciul Public de Ocupare persoanelor în căutarea unui loc de muncă, respectiv îmbunătățirea serviciilor de mediere a muncii prin implementarea unui serviciu de tip „self-service" la nivelul a 43 de SPO, fapt ce presupune integrarea de noi functionalități în cadrul sistemului informatic dedicat Cardului Profesional European.
Printre obiectivele programlui recent nchis s-au numărat:
- Imbunătăţirea şi diversificarea tipurilor de servicii de tip self-service, la nivelul a 43 structuri SPO prin implementarea unei soluţii informatice ce presupune implementarea în cadrul sistemului informatic dedicat Cardului Profesional European existent la nivelul SPO a unor module prin care să se asigure posibilitatea disiminării informaţiilor cu privire la locurile de muncă disponibile, a cursurilor şi celorlate servicii ale Serviciului Public de Ocupare în mediul electronic.
[citeste si]
- Creşterea notorietăţii Serviciului Public de Ocupare prin dezvoltarea de acţiuni, acţiuni ce au fost programate în cadrul proiectului Cardul Profesional European -2- instrument inovativ modernizare şi eficientizare a activităţii SPO şi care garantează Serviciului Public de Ocupare însuşirea a următoarelor atribute: accesibilitate crescută, transparenţă, vizibilitate, tratament nediscriminator, eficacitate, calitate.
Rezultatul proiectului recent încheiat a fost implementarea sistemul informatic Card Profesional European 2 care a reușit să cuprindă o serie de module ce conduc la interoperabilitatea reală cu alte baze de date ale altor instituții și servicii importante, precum Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Inspecția Muncii, Casa Națională de Pensii, Oficiul Național Registrul Comerțului, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Institutul Național de Statistică și Eures.
De asemenea, toate cele 42 de unităţi teritoriale vor avea acces la o bază de date unitară pentru prima dată.
Prin implementarea acestui proiect putem afirma că am reușit să ne îndeplinim obiectivele, că am crescut grupul țință și că toți participanții la seminarii, au fost instruiți în vederea utilizării sistemului informatic expert Card Profesional European 2, implementat în proiect. La conferința de încheiere au fost prezentate rezultatele obținute pe parcursul celor 21 luni de implementare a proiectului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu