Probleme în sistemul medical din cauza cardului de sănătate. Pentru că au existat şi 9.000 de încercări de activare pe secundă, sistemul a avut mari probleme în mai bine de jumătate de ţară.
Medicii s-au plâns că nu au putut activa cardurile de sănătate ale pacienţilor, pentru că nu au funcţionat cititoarele autorizate de CNAS. Din acest motiv, multor bolnavi cronic nu li s-au putut elibera reţete compensate, potrivit România TV. Situaţia s-a regăsit în peste 20 de judeţe şi în Capitală.
"Am avut cazuri grave. Pacienţi cărora nu le-am putut oferi o reţetă compensată. Am avut bolnavi cronic, cu medicamente citostatice, care nu-şi puteau elibera reţeta din farmacie, pentru că nu aveau cardul activat şi eu nu puteam să-l activez", a declarat medicul de familie Emiliana Costiug.
Pacienţii fără card de sănătate s-au îmbulzit la Casa de Sănătate Bucureşti ca să ridice documentul electronic. "Pacienţii ne-au semnalat faptul că fie medicul de familie, fie la spital, fie la farmacie nu i-au fost acordate servicii sau medicamente, fiind condiţionaţi de prezenţa acestui card", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei de Sănătate Bucureşti, Cristina Călinoiu.
Acum, autorităţile se gândesc la sancţiuni pentru medicii care refuză să acorde tratament pacienţilor fără card.
"La momentul aceste se dau avertismente sau penalizări în diverse procente. Vom veni şi cu sancţiuni mult mai drastice, cum ar fi întreruperea contractului. Nu se poate ca noi să dăm toate condiţiile, iar medicii să refuze pacienţii pentru că nu au card de sănătate", a spus preşedindele CNAS, Vasile Ciurchea, scrie România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu