Sistemul informatic de Sănătate a rămas fără mentenanță de mai bine de două săptămâni. Cardurile de sănătate nu mai pot fi folosite. Este vorba despre componenta de eliberare a rețetelor.
„Componenta de eliberare a reţetelor a funcţionat cu fluctuaţii în ultima săptămână. Când timpul de răspuns creşte la ordinul minutelor, omul se enervează, dă comenzi peste şi e ca şi cum ar fi anulat toată operaţiunea. Am primit telefoane de la asiguraţi care au fost trimişi acasă de medicii de familie, furioşi”, au declarat oficiali ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru „Adevărul”.
Potrivit CNAS, specialiştii firmei SIVECO au demarat deja activităţi tehnice pentru a remedia problemele apărute la platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS). „Pentru consolidarea funcţionalităţii PIAS, urmează ca în seara de 14 mai a.c. platforma informatică să fie oprită programat între orele 19:00 şi 24:00”, transmite instituţia.
„Reamintim că serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line din data de 7 mai 2018 şi până la soluţionarea problemelor platformei informatice vor putea fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii mai 2018. „Avem mai multe contracte de mententanţă pe mai multe componente ale sistemului şi sunt două contracte de mentenanţă care au expirat în mai. Se lucrează, sperăm să se rezolve situaţia în curând”, completează sursa citată.
Reacții violente din partea asiguraților
Medicii de familie afirmă că afectaţi sunt în primul rând asiguraţii. „Ce aşteaptă ca să încheie contract de mentenanţă? Am avut reacţii violente la uşă. La fel şi alţi colegi de-ai mei. Programezi pacientul şi nu poţi să îi acorzi serviciul. Starea de presiune este uriaşă nu doar în rândul colegilor mei, ci şi în rândul asiguraţilor, pe bună dreptate. Este o hoţie. În loc să prestezi servicii medicale prestezi servicii informatice. Or pe mine casa de sănătate mă plăteşte ca să consult bolnavul, să îi pun un diagnostic şi să îi dau tratament. Actul medical suferă în acest moment la capitolul calitate”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul de familie Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu