Vin informaţii pe surse despre starea medicului de la Piatra Neamţ care a fost transferat în Belgia pentru tratament.
Surse medicale din România susțin că specialiștii de la spitalul din Belgia sunt optimiști în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a medicului Cătălin Denciu. Informații neconfirmate oficial arată că pacientul român nu are arsuri pe căile aeriene, zona cea mai afectată fiind antebrațul, potrivit Mediafax.
Surse medicale din România susțin că medicul Cătălin Denciu are arsuri de gradul 2 și 3. El a ajuns în Belgia în jurul orei 12.00, ora României, și a fost trecut imediat pe dializă. Totodată, sursele confirmă că specialiștii belgieni îi acordă șanse deoarece este tânăr, dar se tem de apariția unor infectii nosocomiale.
Se pare că cele mai afectate zone ale organismului sunt antebrațele, unde combinezonul ars a fost mai strâns pe corp. Sursele mai spun că pacientul nu are arsuri pe căile aeriene și că tomografia pulmonara a ieșit bine, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu