Care este cel mai periculos pește. Dr. Florin Roşu: Trebuie să-l evităm. Dacă nu se intervine la timp, pacientul va suferi un stop respirator

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" Iaşi, atrage atenția asupra anumitor tipuri de peşte care are trebui evitate.

 

Publicitate

Conform celor menționate de medic, mai multe specii de peşte şi crustacee pot conţine biotoxine otrăvitoare, în anumite perioade ale anului, care reușesc să persiste chiar și după gătire. Acei pești dăunători nu arată rău, nu miros urât şi nici au un gust schimbat. În unele situaţii, gătirea, marinarea sau congelarea nu distrug aceste toxine şi, prin urmare, otrăvirea este inevitabilă.

"Acest fapt este întâlnit mai ales la peştii din regiunile tropicale şi subtropicale. Cea mai frecventă intoxicaţie este cea cu toxină botulinică. Aceasta prezintă caracteristici specifice. Pacientul prezintă vedere dublă, la un moment dat prezintă o paralizie la nivel facial, caracterizată prin căderea pleoapei, pacientul nu mai poate deschide ochii.

Această paralizie a musculaturii începe să coboare, pacientul prezintă disfagie, greutate la înghiţire, până ce acest reflex este cu totul abolit, adică dispare, iar dacă nu se intervine la timp pacientul va suferi un stop respirator, pentru că paralizia va afecta şi muşchii respiratori. În general, o toxină contractată de la peşte este caracterizată de greaţă, vărsături, crampe abdominale, scaune diareice. (...) Trebuie să evităm consumul de peşte exotic, iar conservele de peşte, dacă prezintă capacul umflat şi au un aspect şi un miros care ne duc probabil spre o toxină, nu le consumăm", spune dr. Florin Roşu, potrivit Agerpres.

Este important să ne adresăm imediat medicului

El a tras un semnal de alarmă cu privire la riscurile apariţiei deshidratărilor puternice, în special în rândurile bătrânilor şi al copiilor, acest lucru influențând negativ starea de sănătate, putând duce şi la deces. Florin Roşu afirmă că prezentarea de urgenţă la spital în cazul suspectării unei  toxiinfecţii alimentare este esențială. Pacientul trebuie să le explice medicilor ce alimente a consumat, astfel încât să se înceapă cât mai repede tratamentul pentru a se preveni internarea în Terapie Intensivă.

În plus, dr. Florin Roşu a transmis că pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, internaţi săptămâna trecută la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" Iaşi au fost externaţi, luni, a informat conducerea unităţii sanitare.

Pe parcursul internării pacienții au fost monitorizaţi şi trataţi de o echipă multidisciplinară. Încă de la început aceștia prezentau simptomatologie care ridica suspiciune înaltă de toxiinfecţie alimentară. Echipa multidisciplinară a fost formată din medic cu specialitatea Boli Infecţioase, medic de Terapie Intensivă şi medic gastroenterolog, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel