Cererea tot mai mare a aruncat în aer cotația celui mai folosit metal pentru protecția mediului.
Cotaţia paladiului a depăşit pentru prima dată pragul de 1.500 dolari pe uncie, în timp ce preţul aurului a atins cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni, pe fondul deprecierii dolarului, transmite Reuters.
Livrările limitate, deficitele mari şi interesul crescut din partea investitorilor speculativi au dus la creşterea cu 19% a preţurilor la paladiu în acest an. Cotaţia acestui metal, utilizat în principal la producţia de catalizatoare pentru vehicule, a atins un nivel record de 1.500,50 dolari pe uncie azi, în creştere cu 0,8% faţă de cotaţia de ieri de 1.492 dolari.
Cererea pentru paladiu creşte an de an deoarece este foarte folosit în industria auto. "Cerinţele de mediu sunt din ce în ce mai dure, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai mult paladiu în fabricarea maşinilor", a explicat Yuichi Ikemizu, director în cadrul ICBC Standard Bank din Tokyo.
Preţul aurului a atins cel mai ridicat nivel din 19 aprilie 2018, pe fondul deprecierii dolarului şi al optimismului legat de negocierile comerciale dintre SUA şi China.
Pe piaţa spot, cotaţia unciei de aur a urcat miercuri cu 0,1%, la 1.342,45 dolari, după ce anterior înregistrase un nou nivel record, de 1.346,73 dolari.
Piaţa paladiului este estimată la 10 milioane de uncii pe an.
Preţurile la paladiu au crescut în acest an în pofida scăderii vânzărilor de automobile în China, cea mai mare piaţă auto din lume, şi a stagnării vânzărilor în SUA, a doua mare piaţă mondială. Industria auto este responsabilă pentru 80% din cererea de paladiu.
Argumentele pentru o piaţă în creştere la paladiu sunt susţinute de tranziţia producătorilor auto europeni spre automobilele pe bază de benzină, după scandalul Dieselgate, ceea ce ar putea necesita mari cantităţi de paladiu pentru construcţia de catalizatoare.
Vezi și: Paladiu, paritate cu aurul. Pentru prima dată în ultimii 16 ani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News