Agl[ ]n articol care este cheia fericirii?
Ce trebuie să fac ca să fiu mai fericit? Mulți dintre noi își dau această întrebare adesea, dar psihologii susțin că este o întrebare greșită. Țelul nostru ar trebui să fie cu totul altul.
"În psihologie, se spune că nu trebuie să avem țelul ăsta, ci să ne bucurăm de fiecare pas. Dar ce ne încurcă? Apar gândurile cu un conținut negativ - s-ar putea să nu-mi iasă, mai bine nu încerc. (...) 80% din conținutul gândurilor noastre are conținut negativ. Creierul uman e setat astfel să vadă pericolul. În evoluția noastră, nu am fost ajutați de fericire, ci de detectarea pericolelor. Și asta știm să facem. Dar în societatea în care trăim, nu mai sunt pericolele de la începutul dezvoltării noastre.", a explicat prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară, în interviul "Doctor de bine", realizat de Andreea Groza și difuzat pe stirileprotv.ro.
"Să luptăm cu gândurile, care au conținut negativ ,nu e o idee bună. Pentru că acestea fac parte din noi, de la începutul evoluției noastre. Important e cum le gestionăm. Nu trebuie îndepărtate, atunci am avea un război intern permanent. Ce facem atunci?
În literatura de specialitate, există mai multe metafore. Una care îmi place și mi se pare potrivită: Îți imaginezi că ești într-un port. Vin spre tine nave de război (gânduri cu un conținut negativ). Nu te lupți cu ele. Ci le lași să treacă pe lângă tine. Nu le lași să-ți conducă viața.
Și în al doilea rând, noi suntem extrem de critici cu propria persoană. Când vă uitați la propria persoană, uitați-vă la ca la un prieten. Nu îi vedeți doar defectele. Ci vă vedeți prietenul.", a explicat prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară.
"În fiecare emoție, sunt câteva etape. Copilul ar trebui învățat să înoate cu aceste emoții, printre ele. E învățat, nu se va îneca în emoțiile lui. Prima, reacția la tristețe - eu voi nega. Nu mi se întâmplă mie, nu există. A doua reacție - protest și furie. A treia reacție- conștientizarea și jelirea. Este extrem de important să plângi. Apare frica. Simți că ai pierdut ceva. Mai sunt două etape, pe care noi nu le învățăm la școală niciodată:Iertarea, care implică toți oamenii din eveniment și auto-iertarea.",
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu