Care este deosebirea dintre o vizită de lucru, oficială şi de stat

intalnirea de lucru
intalnirea de lucru

Preşedintele Traian Băsescu a mers în S.U.A doar pentru o simplă vizită de lucru, iar protocolul unei astfel de vizite nu prevede în general şi o întâlnire oficială între cei doi şefi de stat. O vizită de lucru este de rangul cel mai scăzut din punct de vedere diplomatic dar şi în ceea ce priveşte protocolul.

Directorul General al Institutului Diplomatic Român, Vlad Nistor, a explicat pentru DeCeNews că aceste vizite de lucru sunt un prilej pentru a mai semna anumite tratate şi durează în general una sau două zile. "Există trei paşi ierarhizaţi: vizita de lucru, vizita oficială şi vizita de stat. Dintre acestea cea mai neînsemnată este vizita de lucru. La o vizită de stat protocolul este unul foarte strict şi durează 5 zile. În schimb, vizita de lucru durează o zi sau două, şi nu este obligatoriu ca cei doi preşedinţi să se întâlnească", a explicat Nistor.

El a mai precizat că singurul preşedinte român care a făcut o vizită de stat în S.U.A a fost Emil Constantinescu, care beneficiat de toate onorurile şi a ţinut chiar şi un discurs în faţa Congresului.

Spre exemplu, la vizitele oficiale din Franţa în zilele în care un preşedinte este oaspete se arborează steagul Franţei şi steagul tării din care provine oaspetele. De asemenea protocolul include şi salutul militar, dar şi celebra plimbare cu caleaşca a celor două oficialităţi.

Citeşte şi:

Filmul întâlnirii preşedintelui Traian Băsescu cu Barack Obama

Băsescu: Această vizită în SUA va rămâne în istoria României

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel