Care trebuie să fie durata minimă a căsătoriei pentru a beneficia de pensie de urmaș.
Pensiile de urmaș sunt reglementate de legea privind pensiile și prevăd drepturile și beneficiile de care poate beneficia soțul supraviețuitor în cazul decesului partenerului de căsătorie.
Astfel, printre aspecrele importante care trebuie luate în calcul în privința pensiei de urmaș se află perioada de căsătorie necesară pentru ca soțul supraviețuitor să fie eligibil în a beneficia de acest tip de pensie.
Potrivit site-ului oficial al Casei Naționale de Pensii Public, ”pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii”.
Astfel, soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș:
- la împlinirea vârstei standard de pensionare, pe tot timpul vieții, dacă durata căsătoriei a fost de 15 ani sau de cel puțin 10 ani;
- indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 1 an;
- indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut;
- indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut;
- soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut - până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani.
Potrivit legii pensiilor, revizuită, ”în cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus”.
În ceea ce privește cuantumul pensiei de urmaș, aceasta se stabilește procentual din punctajul mediul anul realizat de susținător, aferent pensiei prevăzute, în funcție de număr urmașilor îndreptățiți, astfel, 50% pentru un singur urmaș, 75% pentru doi urmași, 100% pentru trei sau mai mulți urmași.
În cazul în care soțul supraviețuitor are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat, supraviețuitorul poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre cele două pensii.
Vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu