Un oraș-stațiune din România, care beneficiază de izvoare minerale clorurosodice, slab bicarbonate, sulfuroare, este posesorul unui record național: este orașul cu cel mai mare număr de biserici raportat la numărul de locuitori.
În Târgu Ocna, oraș cu aproape 14.000 de locuitori, sunt ridicate 27 de aşezăminte religioase, cele mai multe având peste o sută de ani vechime, scrie Agerpres.
Totodată, Târgu Ocna este și localitatea care are biserici situate la trei nivele de altitudine: 17 biserici la cota centrului oraşului, una la 240 de metri adâncime în mina de sare, şi alte trei la 560-600 metri altitudine, situate pe Muntele Măgura şi pe culmea Cireşoaia.
Printre cele 27 de unități de cult religios se numără Biserica Sfânta Paraschiva construită din lemn în 1725, Biserica-cetate Răducanu, terminată de un boier local în 1763 şi în curtea căreia se află mormântul omului de cultură paşoptist Costache Negri, Biserica Sfântul Nicolae, din centrul localităţii, sfinţită în 1772, Schitul Măgura fiinţând şi el încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În prezent, în vechea mină de sare, există singura biserică subterană de mare adâncime din România, precum și vechea ocnă, în care sunetul scos de un tenor a reverberat 2 minute şi 42 de secunde.
"Numeroasele lăcaşuri de cult din oraş reflectă tocmai intensa viaţă publică şi suită de evenimente istorice ce s-au derulat în oraş ce a cunoscut o efervescenţă culturală deosebită mai bine de trei secole", a declarat, pentru sursa citată, primarul Ştefan Silochi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu