Adrian Tănase, directorul general al BVB, a vorbit despre strategia de dezvoltare a Bursei de Valori București în perioada următoare.
Invitat la DC News, la emisiunea DC Educația Financiară, Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București, a vorbit despre proiectele Bursei de Valori București pentru atragerea atât a noilor investitori, cât și a unor noi companii.
„Care este poziția în care se află poziția în care se află Bursa de Valori București, la nivel regional și european, și care este strategia de dezvoltare pentru perioada următoare?“, a întrebat jurnalistul Mihai Ciobanu, redactor-șef DC Business.
„Pe de o parte vrem să atragem din ce în ce mai mulți investitori, iar în acest sens încercăm să facem un hub pentru investitori la bursă, care se numește BVB Research Hub, unde există rapoarte de analiză și tot felul de informații care ar putea fi utile. Acesta este demersul central prin care noi încercăm să aducem din ce în ce mai mulți investitori la bursă.
În al doilea rând, vrem să aducem din ce în ce mai multe companii la bursă. Și aici avem un program, care se numește BVB Arena, prin care încercăm să culturalizăm antreprenorii cu principiile pieței de capital.
E o platformă prin care antreprenorii au contact cu diferiți finanțatori, cu consultanți, astfel încât să descopere piața de capital și să se pregătească pentru piața de capital. În Programul BVB Arena am avut deja peste 20 de finanțări cu valori totale de peste 200 de milioane de euro. Acest program dă rezultate. Avem parteneri foarte puternici și companiile sunt din ce în ce mai prezente“, a precizat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București.
Foto: Agerpres
„Pe lângă cele de mai sus, avem și proiecte de infrastructură, deoarece vrem să aducem și operațiuni noi, produse bursiere noi. Acum avem un proiect de tip future care să faciliteze și introducerea unor astfel de instrumente. Este un proiect de infrastructură a pieței prin care, dacă aceste produse vor fi și ele disponibile, vom avea o bursă mai lichidă, în care lichiditatea va fi și ea îmbunătățită, ceea ce va face ca bursa noastră să fie mult mai eficientă și mai atractivă pentru antreprenori, pentru că riscul de lichiditate va fi unul redus“, a explicat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București.
Investițiile pe bursă îți oferă șansa de a deveni partener în afacerile unor companii de renume mondial, de la giganți tech precum Apple până la startup-uri inovatoare. Cumpărând acțiuni, participi direct la succesul acestor companii și poți obține profituri semnificative dacă valoarea lor crește. Cu toate acestea, piața bursieră este dinamică și supusă fluctuațiilor, iar investițiile implică riscuri. Înainte de a te aventura pe bursă, este esențial să te documentezi temeinic și să consulți un specialist pentru a-ți construi o strategie de investiții adaptată profilului tău de risc.
DC Media Group, prin DCNews și DCBusiness, derulează, în luna August, Campania ,,DC Educaţia Financiară’’ cu rolul de a informa românii despre importanța educației financiare în gestionarea bugetului propriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu