Comitetul Național pentru Dezvoltare organizează astăzi o dezbatere la Palatul Parlamentului, la care invitat special este Carl Hahn, președintele de onoare al grupului Volkswagen.
Hahn este cel care a transformat VW dintr-o companie germană focalizată pe producția unei singure mașini, Golf, în gigantul multinațional și multi-brand de astăzi. În cei 11 ani în care Carl Hahn a condus colosul german, VW s-a orientat global. Brandul premium Audi s-a poziţionat ca un lider în domeniul tehnologiei. În 1982, VW a început o cooperare cu Seat, iar în 1986 grupul german a achiziţionat 51% din participaţiile Seat. În 1990, VW a achiziţionat producătorul ceh de automobile Skoda. Strategia cu patru branduri: Audi, Seat, Skoda, VW a făcut ca grupul german să devină grupul auto nr.1 al Europei, cu o cotă de piaţă de 19%. Carl Hahn a susţinut câteva demersuri comune internaţionale: un acord comun de producţie cu Toyota în 1987 şi un acord cu Ford, în 1990. În prezent Grupul VW este principalul grup auto al Europei şi al treilea grup auto la nivel mondial. Conferința de astăzi este primul eveniment de anvergură internațională pe care îl organizează CND.
Dezbaterea organizată de către CND la Senat, în prezența președintelui Mircea Geoană, își propune discuții asupra politicii de reindutrializare, pornind de la următoarele întrebări: “Cum reușim să conectăm mai bine marile proiecte de investiții străine cu industria locală?”, “Care sunt sectoarele pe care trebuie să le reindustrializăm, acordându-le atenția noastră imediată?”, “Cum abordăm politica de reindustrializare pentru a ocupa cât mai mult din forța de muncă?”, “Cum reușim să creăm o industrie românească competitivă în actualul context global?” “Cum reușim să ne reocupăm locul deținut în ceea ce privește comerțul internațional și cum reușim să ne impunem ca o țară net exportatoare?”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News