Carla Bruni-Sarkozy, implicată în scandalul finanțării campaniei electorale din 2007 cu fonduri de la Gaddafi

Carla Bruni. Sursă foto: Agerpres
Carla Bruni. Sursă foto: Agerpres

Carla Bruni-Sarkozy va fi din nou convocată la o audiere judiciară în cadrul investigației privind finanțarea campaniei electorale din 2007 a soțului ei, fostul președinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri presupus oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează sâmbătă AFP.

Nicolas Sarkozy, președinte al Franței între 2007 și 2012, este acuzat că și-a finanțat campania electorală cu un comision confidențial de 50 de milioane de euro primit de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi. Fondurile ar fi fost obținute printr-un contract prin care Franța a vândut Libiei echipamente de control pe internet, potrivit Agerpres.

Sarkozy urmează să fie judecat la începutul anului viitor pentru deturnare de fonduri publice, corupție pasivă și finanțare ilegală a campaniei electorale, printre alte acuzații.

O sursă apropiată procedurii penale a dezvăluit că și Carla Bruni-Sarkozy riscă să fie inculpată pentru mai multe infracțiuni în același dosar, inclusiv tăinuirea influențării martorilor și asocierea pentru comiterea de infracțiuni în grup organizat. De asemenea, este acuzată de coruperea personalului judiciar din Liban, unde martorul cheie, Ziad Takieddine, s-a refugiat.

Din acest interogatoriu, a cărui dată încă nu este cunoscută, Carla Bruni-Sarkozy ar putea ieşi inculpată sau sub statutul mai favorabil de martor asistat. Ea a fost deja interogată de două ori de anchetatorii de la Oficiul central de luptă împotriva corupţiei şi a infracţiunilor financiare şi fiscale (OLCCIFF).

Procedura judiciară are ca scop în primul rând elucidarea rolurilor jucate în această afacere de mai mult de zece persoane din anturajul lui Sarkozy, în special intermediarul franco-libanez Ziad Takieddine, care şi-a schimbat radical declaraţiile anterioare într-un interviu co-organizat de şefa agenţiei BestImage, "Mimi" Marchand, pe numele său real Michele Marchand.

La sfârşitul anului 2020, Ziad Takieddine a retractat brusc în acel interviu afirmaţiile ce-l incriminau pe Sarkozy, după ce fusese principalul acuzator al acestuia din urmă în dosarul "fondurilor libiene" care ar fi fost plătite de regimul fostului dictator libian Muammar Gaddafi. Acesta din urmă a fost răsturnat de la putere şi ucis în 2011 într-o rebeliune armată susţinută de statele occidentale, dintre care Franţa condusă atunci de Sarkozy s-a evidenţiat printre principalii protagonişti.

Recent, potrivit unor noi elemente ale anchetei, procurorul însărcinat cu dosarul crede că a descoperit dovezi ale utilizării unei linii telefonice secrete de către Carla Bruni-Sarkozy. Conform procurorului, respectiva linie telefonică ar fi fost folosită în special pentru ca fostul cuplu prezidenţial să primească mesaje de la 'Mimi' Marchand, suspectată şi ea de implicare într-o operaţiune în urma căreia Ziad Takieddine a retractat acuzaţiile.

Refugiat în Liban pentru a nu fi arestat în Franţa, Ziad Takieddine s-a răzgândit ulterior încă o dată, menţinându-şi declaraţiile iniţiale la o audiere în faţa anchetatorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel