Carmen Aldea Vlad, textiera lui Fuego, admisă în UCMR, în timp ce Nicu Covaci a picat examenul

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Nicu Covaci a fost respins de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, în timp Carmen Aldea Vlad, textiera lui Paul Surugiu (Fuego), face parte din UCMR.

Cine este Carmen Aldea Vlad, textiera lui Fuego

Membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicienilor din România, Carmen Aldea Vlad a colaborat de-a lungul timpului cu artişti consacraţi, precum Angela Similea, Corina Chiriac, Komornyk, dar cel mai mult a scris pentru Paul Surugiu (Fuego) şi Irina Loghin.

"Colaborarea noastră datează de peste 15 ani și avem împreună nenumărate cântece, poeme, spectacole realizate în colaborare. Carmen Aldea Vlad este textier iscusit încă din anii ’80, când, alături de Horia Moculescu, Marius Țeicu și alți compozitori celebri, cucerea scenele și inimile publicului cu versurile sale din șlagărele fredonate și-n prezent", spune Paul Surugiu pentru taifasuri.ro.

Între timp, a colaborat şi cu alţi artişti: Ileana Şipoteanu, Perletta Toma, Marina Scupra, Izabela Nedelea, Monica Anghel, Aurelian Temişan. Corina Chiriac s-a lansat pe versurile ei. "Corina Chiriac s-a lansat în anul 1982 cu piesa "Apă şi foc", o melodie ale cărui versuri îmi aparţin. Peste câţiva ani, Komornyk a făcut senzaţie cu piesa "Spune-mi unde să te găsesc!“", spunea, în urmă cu ceva timp, Carmen Aldea Vlad, pentru Adevărul.

Carmen Aldea Vlad a terminat Economia Turismului, în anul 1974 fiind cea mai tânără directoare de hotel din ţară, scrie adevarul.ro.

"Carmen a realizat numeroase performanțe în cariera ei, îmbinând latura aceasta ludică, cu o alta mult mai pragmatică - turismul, acolo unde la fel a făcut performanță. A fost, încă din anii ’70, directoarea mai multor hoteluri, reușind să le transforme în afaceri de succes, fiind un manager iscusit, abil mânuitor al discursului, cu o capacitate impresionantă de a te convinge și de a reuși să transmită dincolo de vorbe sau de forma pe care alege să o pună pe tapet", a mai spus Paul Surugiu pentru Taifasuri.

Cu toate că a fost admisă în UCMR, aceasta nu are și o pregătire muzicală, având studii în turism.

Nicu Covaci, fondatorul legendarei trupe Phoenix, recent respins de UCMR, este compozitor, chitarist și a studiat din copilărie pianul, acordeonul. Ba mai mult, a studiat la Liceul de arte plastice şi la Institutul de Arte Plastice din Timişoara.

De ce l-a "picat" UCMR pe Nicu Covaci, după 50 de ani în care ar fi compus peste 100 de piese

În cazul tuturor candidaţilor care nu au absolvit o instituţie de învăţământ superior muzical, dobândirea calităţii de membru al UCMR este supusă condiţiei statutare constând în promovarea unui examen de admitere, iar în cazul lui Nicolae Covaci examenul a fost organizat şi notat ca atare în cadrul Biroului de muzică jazz/pop, se arată într-un comunicat transmis Agerpes.

"Dacă ei reprezintă Uniunea Compozitorilor, atunci prefer să nu fac parte din gașca lor. De 50 de ani îmi încasează drepturile de autor. Eu am peste 100 de compoziții, nimeni nu are peste 100 de compoziții. Dacă nu ești recunoscut drept compozitor, ei încasează sume enorme, iar ție îți dau doar niște mărunțiș", a spus Nicu Covaci pentru Antena 3.

"Ani de zile am râs, am spus că este o umilință! Cum să dau examen? Aveți piesele mele, cu acorduri, cu note și cu texte. Toate sunt declarate. Voi merge să-i întreb ce greșeli am făcut", a mai spus artistul.

UCMR susţine că se face "o regretabilă confuzie" între Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, între drepturile patrimoniale de autor ale compozitorilor şi apartenenţa la o uniune profesională. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România nu gestionează drepturi patrimoniale de autor. Această din urmă activitate este desfăşurată de către o altă entitate, UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, al cărui membru este şi Nicolae Covaci şi care-şi valorifică toate drepturile de autor în calitate de titular prin această instituţie.

În urma examenului de admitere în UCMR, Nicu Covaci a obţinut nota 7,60, ceea ce îl plasează sub nota de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în această uniune de creaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel