Jurnalista Carmen Avram a avut un discurs zdruncinător despre ce înseamnă 2018.
”Am fost la plantatul de stejari, am zis ceva și am primit foarte multe reacții de la oameni impresionați de ceea ce am zis. Aș vrea să mai zic ce m-a șocat când am ajuns acolo. Am luat niște pământ în mână și brusc mi-am dat seama că-n pământul pe care-l aveam în mână era sânge. Sângele are ADN. Țineam în mână ADN românesc. A fost un moment absolut cutremurător. 2018, vedeți, nici măcar mie nu-mi dă o stare anume, pentru că nu ni s-a spus, nu am vorbit despre asta, nu am pregătit. Când faci un reportaj, când spui o poveste, o pregătești. Spui cine e ăla, ce a făcut, cât de greu a fost să ajungă acolo și ajungi la momentul de apogeu în care înțelege de ce ăla e apogeul. Nouă nu ni s-a vorbit nimic. Trebuia să ni se spună de vreo doi ani, să vorbească despre asta, să ni se spună cât e de important, sunt o sută de ani de la Unire. Sunt o sută de ani de când noi, românii, ne-am unit și am devenit mingea care se rostogolește prin lume acum, în loc să rămână pe pământul ei. Vreau să-mi spună cineva, să iasă cineva la televizor, să-mi spună o poveste despre 2018, să ridice spiritul acestor oameni și să înțelegem de ce-i atât de important 2018. Altfel, 2018 va fi la fel de plin de scandal, de turbulențe, de injurii cum au fost și ultimii ani. Aș vrea să vină cineva să ne spună că `2018 e anul nostru, pământul ăsta pe care călcați e plin cu sânge de oameni care nu-și imaginau că o sută de ani mai târziu o să vină generații care vor întoarce spatele unor amărâți care și-au pierdut viața sau care s-au întors schingiuiți`.” a spus jurnalista Carmen Avram, pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News