Carmen Dan a ieşit de la DNA. Răspuns la o singură întrebare

Carmen Dan
Carmen Dan

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a ieşit în urmă cu puţin timp de la sediul DNA.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că a fost audiată de procurori în calitate de martor într-un dosar care priveşte Tel Drum. Aceasta a stat mai bine de 3 ore la DNA. Întrebată de jurnalişti dacă îşi va da demisia din funcţie, Carmen Dan a spus că nu are de ce să facă acest lucru. 

Potrivit unor surse Agerpres, Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a prezentat joi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiată în dosarul Tel Drum. Sursele citate au menţionat că aceasta a fost chemată pentru a fi audiată, în calitate de martor, în legătură cu unele pretinse demersuri făcute pe când ocupa funcţia de prefect al judeţului Teleorman. 


Potrivit aceloraşi surse, în perioada următoare vor continua audierile în acest dosar. Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel