Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat demisia ministrului Carmen Dan care și-a depus mandatul pentru a evita o remaniere în cadrul CEx PSD.
„Situația se complică foarte mult. În opinia mea doamna Dăncilă face o eroare prin îndepărtarea doamnei Carmen Dan fiindcă ea a fost prima atacată anul trecut după 10 august de doamna Firea”, a precizat Bogdan Chirieac la România TV.
„Cel mai nefericit lucru pentru PSD e să înceapă războaiele interne. Și așa doamna Firea este un factor de presiune mare asupra doamnei Dăncilă, are și o mică grupare de partea sa condusă de Paul Stănescu”, a mai precizat analistul politic care nu vede cu ochi buni decizia premierului de a intra în conflict cu Carmen Dan și membri PSD care o susțin aceasta.
Întrebat dacă situația se complică și mai mult pentru PSD după anunțul lui Călin Popescu Tăriceanu care a precizat că în cazul în care PSD nu îl va susține la prezidențiale ia în calcul ruperea coaliției, Bogdan Chirieac e de părere că e exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidențialele de la finalul anului.
„Cerința domnului Tăriceanu este foarte greu de îndeplinit. Dânsul a spus că rupe alianța dacă PSD nu îl va susține la președinție. Acest lucru nu este posibil. PSD trebuie să aibă candidatul său. E cel mai mare partid reprezentat în parlament din România, deține guvernarea și este exclus să nu aibă un candidat pentru președinția României. Domnul Tăriceanu își face propriul joc politic destul de complicat. România are nevoie de ALDE, un partid care să reprezinte liberalismul autentic și nu PNL-ul de azi care apludă cătușele și abuzurile din justiție”, mai precizează Chirieac.
Totodată, analistul politic trage un semnal de alarmă în ceea ce privește situația din PSD unde luptele interne ar putea ”grăbi finalul nefericit” al partidului.
„Remanierea guvernamentală în acest moment nu este în favoarea PSD. E un guvern mai bun sau mai rău, dar e un guvern care a avut creștere economică, care e în primele locuri în UE, care a majorat pensii și salarii, puțin codaș la infrastructură, dar am înțeles că se vor ocupa mai mult de acest lucru. Partidul nu are nevoie de lupte interne. Finalul nefericit al PSD poate fi grăbit prin aceste lupte interne”, a concluzionat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News