Carmen Dan îi răspunde lui Klaus Iohannis, pe tema referendumului

Carmen Dan
Carmen Dan

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a afirmat, marți, că organizarea unui referendum nu reprezintă o prioritate pentru statul român. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ea a adăugat că întâietate ar trebui să aibă în prezent respectarea promisiunilor făcute de membrii actualului Guvern în campania electorală.

”Referendumul din 2012 a costat foarte mult. Din punctul meu de vedere sunt alte priorităţi, este o analiză pe care trebuie să o facă mai mulţi factori şi avem în momentul acesta, zic eu, prioritate, să aplicăm măsurile pe care noi ni le-am asumat prin programul de guvernare, dar este o situaţie care trebuie analizată”, a declarat Carmen Dan, după ceremonia organizată la Alexandria cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, întrebată de presă dacă în prezent s-a făcut un calcul estimativ cu privire la costul unui referendum, potrivit Agerpres. 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislaţiei în materie penală.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel