Carmen Dan i-a acuzat pe cei din Comisa pentru Drepturile Omului că nu au vorbit nicio clipă și de jandarmii loviți la protestul din 10 august.
Carmen Dan a spus în încheierea audierii de la Comisia pentru Drepturile Omului că nicio secundă nu s-a discutat și de jandarmii agresați în Piața Victoriei pe data de 10 august, iar toate întrebările au fost legate doar de cum oamenii legii au lovit protestatarii.
"Poate că ar fi fost bine ca acele imagini (n.r. care au fost analizate la comisie) să conțină și pasajele în care jandarmii erau loviți cu pietre din caldarâm, cu graduri. Cu tristețe constat că jandarmii nu fac subiectul acestei comisii.(...) Abordarea ar fi trebuit să fie echidistantă și echilibrată și să vedem această problematică.(...) Pentru violențele din piață, pentru momentele în care jandarmii și-au depășit într-un fel sau altul atribuțiile, rămâne să constate asta organul abilitat. De aceea am făcut precizarea că este incorect să existe această abordare", a declarat ministrul Carmen Dan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu