Carmen Dan a vorbit despre primele gesturi ale lui Liviu Dragnea după ce a ajuns acasă, dar și despre ce va urma politic.
Carmen Dan l-a așteptat acasă pe Liviu Dragnea, alături de Codrin Ștefănescu și alți apropiați. Ea a intervenit la Antena 3, în emisiunea Cătălinei Porumbel, imediat după ce fostul lider al PSD a intrat în casă. Primul gest al acestuia a fost ”să bea un pahar cu apă rece”, dar și să ceară să fie închise toate televizoarele: ”O să vă spun în premieră un lucru pe care l-a făcut imediat ce a intrat în casă. Ne-a rugat să oprim televizoarele. Acolo nu s-a uitat la știri, la televizor, dar a avut acces la informații, se transmit informații până și acolo și știe tot ce se întâmplă. Eu am avut sentimentul că a vorbit în totală cunoștință de cauză, dar a vrut ca momentul revenirii acasă să fie un moment personal, alături de familie și prieteni”.
Vezi și: Liviu Dragnea, prima declarație după liberare: M-au VÂNDUT
”S-a bucurat că-și revede familia, că e Irina alături, a venit și Alexandra și câțiva prieteni care au simțit că e momentul să fie lângă el. Este important pentru el să perceapă că va urma ce și-a dorit, o perioadă mai liniștită, mai puțin zbuciumată. Mi-a spus că se bucură că ne revede. Îl văd la fel de motivat și de puternic, este aproape neschimbat, chiar dacă s-au întâmplat atâtea și sunt convinsă că o să vorbească despre tot ce a simțit, tot ce a trăit în această perioadă de 2 ani și 2 luni” a spus Carmen Dan, la Antena 3.
Despre revenirea lui Dragnea în politică, Carmen Dan a afirmat că e convinsă că el va detalia când va ieși public, dar a cerut ”un pic de răbdare”. Întrebată dacă va merge alături de Liviu Dragnea, într-un nou demers politic, Carmen Dan a răspuns că nu s-a îndepărtat niciun moment de acesta, cunoscându-se de 20 de ani: ”În momentul în care se va discuta despre acest lucru, voi fi, așa cum am și fost până acum, alături de el”.
Cât despre cine l-a trădat pe Liviu Dragnea, Carmen Dan a răspuns că e firesc și normal ca, ”în perioada următoare, să-l lăsăm pe Liviu Dragnea să spună, să avem încredere”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu