Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, îi ia apărarea lui Raed Arafat în scandalul creat de publicarea filmului intervenţiei pompierilor ISU în cazul incendiului de la Colectiv.
"Constat că, în practica obișnuită, pe fondul interesului electoral, se fabrică din nou teme care să stârnească emoție publică, oferind doritorilor de senzațional sânge, prin sacrificarea unor oameni care au făcut ceva pentru acest sistem! Bine ar fi să existe cumpătare, bun simț în evaluare și încredere că organele judiciare își vor face treaba fără a le oferi înainte de decizia legală victime!
Ca și momentul 10 August, acum văd că e momentul "Arafat". Nu sunt eu avocatul lui Raed Arafat; am convingerea că poate răspunde singur și cu argumente, însă nu pot să nu condamn punerea sa la zid în aceste zile. Dar pentru că această ultimă temă fierbinte privește sistemul de intervenție de urgență, un sistem recunoscut ca exemplu de bună practică în plan internațional, poate este mai util pentru sistem să se reflecteze asupra beneficiului creării unei Agenții Guvernamentale pentru Situații de Urgență, așezată pe principii solide de coordonare a tuturor instituțiilor cu competențe în gestionarea situațiilor de urgență!
Acum câteva luni exista o astfel de viziune și era o construcție pe care o analizam, chiar înainte de a pleca din minister. Ar fi fost singurul obiectiv inedit al programului de guvernare propus de PNL!
Este însă campanie electorală!
Și este trist că în astfel de momente, printre instrumentele pentru lupta politică se află și discreditarea unor oameni și a unor instituții!", a scris Carmen Dan pe Facebook.
"A fost pusă în fața plutonului de execuție Jandarmeria română, o instituție fundamentală într-un stat democratic cum ne pretindem, discreditată, expusă manipulărilor grosolane, destabilizată funcțional! Acum urmează IGSU! Brusc, oamenii trebuie să uite că pompierii militari sunt salvatorii așteptați de toți la greu, că avem nevoie de ei să fie acolo când focul, apa, vremea, starea fizică ne îngenunchează! Ca în fiecare sistem, sunt și oameni fără vocație care, întâmplator sau nu, l-au penetrat. Eu am convingerea că cine nu merită, în astfel de sisteme nu poate rezista! Dar nu poți destabiliza instituții vitale din punct de vedere social, doar de dragul unui vot! Va veni vremea când va fi nevoie să le reclădim, o vreme mult mai dificilă decât vremea în care trebuie doar să le consolidăm și să le eficientizăm!
P.S.: Transmit aici tuturor contestatarilor care au sau nu (mai degrabă nu) toate datele despre cum funcționează sistemul de ordine publică sau cel al situațiilor de urgență și nu folosesc un limbaj adecvat că nu voi ezita în a le bloca accesul permanent pe această pagină!", a mai scris Carmen Dan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News