Carmen Dorobăț, medic primar infecţionist Spitalul de Boli Infecțioase Iași, susține că principala problemă a sistemului de sănătate din România este lipsa resursei umane.
"Avem aceeași mână de oameni care luptă de peste un an de zile cu o patologie care se tot schimbă. De aceea eu spun că avem nevoie de un lider atunci când vorbim de Ministerul Sănătății, pentru că trebuie să înțeleagă că, pe lângă partea financiară, organigrama unui spital COVID sau suport COVID, resursa umană trebuie regândită. Trebuie regândită în direcția zonei tehnice pentru că ați văzut că s-au întâmplat atâtea accidente care au venit din zona tehnică.
Aici este o slabă reprezentare a ceea ce înseamnă suport tehnic în spitale și trebuie regândită partea de organizare și de asemenea ceea ce înseamnă număr de cadre medicale. Mă refer aici la asistentele medicale și personalul de îngrijire. Probabil că doctori ar fi suficienți pentru zonele cele mai importante, cele mai aglomerate din țară, dar în ceea ce privește personalul medical, care este cel care asigură prezența moment de moment la patul pacientului, eu cred că aici este nevoie de o regândire a numărului de personal.", a declarat Carmen Dorobăț la Realitatea Plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News