Realizatorul emisiunii "În Gura Presei", de la Antena 3, Mircea Badea, a citit, miercuri seară, în direct știrea despre Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, care dă trei instituții ale statului în judecată.
Carmen Iohannis, profesoară de engleză, cere în instanță să-i fie acordate majorările salariale restante din 2008 până-n prezent. Sindicatul profesorilor din Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu, acolo unde Carmen Iohannis este profesoară de engleză, a câștigat în instanță, în 2011, plata majorărilor salariale adoptate de Parlament în 2008, dar neplătite de Guvern. De decizia instanței nu s-a bucurat și Carmen Iohannis pentru că nu făcea parte din sindicat. Acum, alături de mai mulți colegi a deschis și un proces separat împotriva a liceului, a Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Consiliului Local Sibiu. Următorul termen al procesului a fost stabilit de Tribunalul Sibiu pe 18 mai. Carmen Iohannis s-a judecat cu autorităţile şi în urmă cu trei ani, atunci când soţul său era primarul Sibiului.
"Deja, stați puțin, adică nu i-au dat leafa? Ce se întâmplă? Din 2008? Dumnezeule mare! Din 2008, mai țineți minte? Băsescu a zis "da", singurul care a zis "nu" a fost Tăriceanu, că nu "e" bani și nu "era" și nu s-a mai majorat nimic. Acel 2008. Am înțeles, am văzut că există profesori care au avut un succes real în a da meditații", a comentat Mircea Badea asupra știrii pe care o citea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu