Carmen Iohannis, vizită surpriză în București, de Sfântul Gheorghe

Carmen Iohannis și-a onorat, astăzi, când creștinii ortodocși sărbătoresc Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, o promisiune pe care a făcut-o la scurt timp după ce soțul ei, Klaus Iohannis, a devenit președintele României.

Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, i-a adus, joi, la Bucureşti, pe elevii săi din clasa a IX-a, de la Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu, așa cum le promisese la scurtă vreme după ce Klaus Iohannis s-a instalat la Cotroceni, informează România TV.

Carmen Iohannis şi elevii ei au vizitat, astăzi, Palatul Parlamentului, după care au mers și Palatul Cotroceni.

La începutul anului, Carmen Iohannis le-a promis elevilor din clasa sa că vor face o vizită la Bucureşti şi s-a ţinut de cuvânt.

"Ne-a invitat la Cotroceni și sperăm să rămână valabilă invitația și după plecarea dânsei. Nouă ne pare rău că pleacă, este o doamnă extraordinară, ne făcea să râdem, dar și reușea să ne facă să învățam", povestea un elev al lui Carmen Iohannis.

În acest timp, Klaus Iohannis este plecat din țară. Președintele a plecat de dimineață într-o vizită neplanificată la Bruxelles, după ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a convocat un summit extraordinar al Uniunii Europene pentru a formula un răspuns comun european la agravarea crizei reprezentate de fluxul de imigranţi dinspre Africa de Nord.

Carmen Iohannis și-a invitat elevii la Cotroceni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel