Carmen Moldovan (PSD), aleasă preşedinte al Forumului Naţional al Ecologiştilor

Carmen Moldovan (PSD)
Carmen Moldovan (PSD)

Carmen Moldovan, deputat PSD, a fost aleasă, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Forumului Naţional al Ecologiştilor (FNE), în cadrul Conferinţei Naţionale a FNE.

"Obiectivele noastre sunt dezvoltarea unei strategii de mediu durabile şi consolidarea relaţiilor cu partenerii sociali care activează în zona verde. Lansarea FNE este cel mai important pas pe care un partid mare din România îl face în direcţia susţinerii unui program politic verde. Şi am convingerea că drumul pe care îl începem astăzi este abia la început', a declarat Carmen Moldovan, preşedintele FNE, citată de Agerpres.

În cadrul Conferinţei Naţionale a FNE, organizată la Palatul Parlamentului, peste 150 de membri din toată ţara ai Departamentului pentru Protecţia mediului, silvicultură şi gospodărirea apelor din PSD au adoptat Statutul FNE şi au ales structurile de conducere şi coordonare ale Forumului, se menţionează în comunicatul PSD.

Potrivit Statutului, FNE are drept scop iniţierea, dezvoltarea şi promovarea de proiecte, campanii de conştientizare şi strategii specifice domeniului, toate subsumate conceptului de dezvoltare durabilă. FNE susţine, de asemenea, alături de partenerii săi din societatea civilă, necesitatea de a influenţa şi schimba mentalităţile şi comportamentul românilor faţă de mediul în care trăiesc, prin acţiuni specifice dezvoltării unei societăţi durabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel