Carmen Negoiţă, actualul vicepreşedinte al Comsiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), este propunerea PD-L pentru funcţia de preşedinte al CNVM în prezent deţinută de Gabriela Anghelache.
Ea are mare şanse să o înlocuiască în funcţie pe Gabriela Anghelache, care deţine funcţia de preşedinte al CNVM din 2001 şi al cărei mandat expiră în octombrie, scrie Ziarul Financiar.
Astăzi la ora 17.00, comisiile de specialitate din Parlament vor audia candidaţii propuşi de partide pentru cele cinci funcţii de conducere din cadrul CNVM. Mandatele preşedintelui, vicepreşedintelui şi a altor trei comisari expiră în octombrie. Partidele politice şi-au împărţit astfel funcţiile: preşedintele şi doi comisari revin PD-L, vicepreşedintele şi un comisar revin PSD. UNPR a renunţat la a mai propune un comisar, în schimb a primit dreptul de a nominaliza preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, potrivit deputatului Nicolae Bud.
"PD-L o susţine pentru funcţia de preşedinte pe Carmen Negoiţă, iar pentru cele două poziţii de comisarii îi susţinem pe Gheorge Aldu şi pe Ştefania Ferencz", a spus deputatul.
Propunerile PSD sunt Dorina Mihăilescu, actual comisar, pentru poziţia de comisar şi senatorul Gheorghe Marcu pentru funcţia de vicepreşedinte al CNVM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu