Carmen Tănase se TEME: Cumva... nu se mai poate trăi. Va fi foarte greu să supraviețuim

sursă foto: Carmen Tănase, instagram
sursă foto: Carmen Tănase, instagram

Carmen Tănase a făcut câteva previziuni înfricoșătoare despre situația pandemică din România. 

Alegeri prezidentiale 2024

Din cauza pandemiei de coronavirus, amenințarea unei posibile crize financiare îi sperie pe români. Și Carmen Tănase este de părere că situația din România este din ce în ce mai gravă și că va fi nevoie de mulți ani ca să ne revenim din situația în care ne aflăm.

”Criza asta nu are cum să fie temporară pentru că astea merg în cascadă. Va fi din ce în ce mai rău. Cel puţin nişte ani de zile, noi ne vom zbate să supraviețuim”, spune actriţa Carmen Tănase în emisiunea ”Subiectiv”, de la Antena 3.

Marea actriță a precizat că nu o sperie nici bolile, nici un eventual război, ci facturile colosale și veniturile artiștilor, care au avut de suferit. 

”Nu mă tem nici de boală, nici de război, dar de facturi aş spune că mă tem. Pentru că iată dreptul nostru la muncă, al breslei mele, fiind atât de îngrădit, câștigurile s-au diminuat, preţurile au crescut aberant. Toate facturile care vin, preţurile la alimente, cumva nu se mai poate trăi.”, a mai adăugat aceasta.

Carmen Tănase, despre situația din România

Carmen Tănase consideră că oamenii se vor descurca din ce în ce mai greu cu banii, dacă situația din România nu se va schimba prea curând. Totodată, actrița este speriată de faptul că mulți oameni își vor pierde locul de muncă și nu vor mai avea cu ce să plătească facturile, care s-au dublat considerabil.

”Va fi foarte greu să supraviețuim. Şi asta spun eu care sunt angajată la un teatru şi am un salariu cât de cât acolo. Dar pensionarii? Mama mea are 1.630 de lei pensie, dar ea mă are pe mine care încă mai pot. Dar oamenii ăştia? Răul a fost făcut deja. Doi ani practic planeta a fost pusă pe off. Totul a căzut. Între timp s-a scumpit energia, între timp s-a scumpit căldura, firmele se vor închide, oamenii vor fi daţi afară, nu-şi vor mai putea plăti facturile”, spune actriţa Carmen Tănase.

Carmen Tănase, șocată de facturi

Actrița nu este de acord cu măsurile luate de guvernanți și crede că dacă lucrurile vor merge tot așa, mulți oameni vor avea de suferit.

"Cumva, noi suntem transformați toți, aproape toți, marea majoritate în persoane vulnerabile, asistați social. Asta a făcut statul cu populația sa, în principiu plătitoare de taxe, adică o populație care își plătește existența. Ceea ce se întâmplă acum cu facturile este o crimă. Vor să ne transforme pe toți în asistați social, persoane vulnerabile. Trebuie să spunem stop. Brusc ne transformăm în asistați sociali! Dacă oamenilor le convine chestia asta, atunci bine", a declarat Carmen Tănase la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel