Prima fermă de pui organic sută la sută din România a fost inaugurată de Grupul Carmistin, care își extinde astfel portofoliul La Provincia cu Pui BIO Hrănit Sănătos, un produs premium, de cea mai înaltă calitate, vârf de gamă al brandului.
„Deschiderea primei ferme de carne de pui BIO marchează un moment deosebit de important pentru noi, fiind o continuare firească a planului Carmistin în ceea ce privește producerea de hrană BIO în România. Cererea pentru un astfel de produs, precum Puiul BIO La Provincia, reprezintă un semn de maturitate a pieței, care arată o preocupare tot mai mare pentru calitate și pentru hrana sănătoasă, produsă în mod responsabil și sustenabil”, a declarat Andrei Brumaru, CEO Carmistin.
„Să produci alimente BIO astăzi este o dovadă de responsabilitate și de curaj, dar și un angajament serios de business, care presupune investiții mari și mult efort. Dar iată că a venit momentul să avem și noi în România asemenea inițiative sănătoase la propriu. Mă bucur mult pentru această premieră și felicit Carmistin și La Provincia pentru tot ceea ce fac.”, a declarat, la rândul său, medicul nutriționist Mihaela Bilic, prezentă la evenimentul de lansare organizat de Carmistin.
Noua fermă inaugurată de Carmistin este situată în mijlocul naturii, în comuna Leleasca, din județul Olt. Pe termen mediu și lung, compania are în plan extinderea segmentului BIO, prin deschiderea de noi ferme de profil.
Pui BIO La Provincia Hrănit Sănătos, provenind din noua fermă, va fi disponibil pe piața românească începând cu data de 1 noiembrie 2023, gramajul comercializat variind între 700 și 1.200 gr./tăvița. Produsul se va diferenția de oferta existentă pe piață în acest moment, prin următoarele caracteristici:
- hrana păsărilor provine din cereale organice sută la sută, producție proprie, asigurată din agricultură ecologică;
- păsările sunt crescute în aer liber, cu o densitate redusă la populare, pe o suprafață alocată de minimum 4 mp/cap de pasăre;
- materiile prime nu sunt modificate genetic; nu sunt folosite pesticide;
- nu sunt folosite antibiotice și adaos-uri de sinteză;
- procesul de creștere a puilor este unul lent, vârsta minimă de sacrificare fiind de 81 zile.
Despre conceptul BIO în Carmistin
Creșterea puilor în sistem BIO este o creștere echilibrată și naturală, fără efecte negative asupra mediului înconjurător. Sistemul implementat de Carmistin a avut în vedere cele mai exigente standarde în domeniu, în armonie cu normele legislative europene. Carmistin are control absolut de trasabilitate si retrasabilitate a produsului, începând din fermă și până la raft, cu certficări punctuale asigurate progresiv de organismele naționale responsabile. La Provincia este în prezent singurul brand românesc cu două abatoare certificate pentru alimentația BIO.
Tot în acest an, Carmistin a lansat și prima gamă de ouă BIO La Provincia. Portofoliul brandului cuprinde gamele pui vegetarian crescut cu legume și cereale, pui fără antibiotice, pui crescut la sol, pui marinat și noul pui BIO.
Divizia de pui reprezenta, la nivelul anului trecut, peste 50% din business-ul Carmistin, Grup poziționat în prezent între primii producători de alimente din România. Carmistin a intrat pe piața creșterii păsărilor în anul 2008, prin înființarea companiei Avicarvil, odată cu preluarea platformei avicole Oltchim, platformă cu o istorie de peste trei decenii în creșterea și producția de carne de pasăre. Compania și-a consolidat treptat poziția, devenind unul dintre principalii producători de carne de pasăre la nivel național.
Despre Carmistin
Grupul Carmistin cuprinde peste 20 companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producţia de cereale, în cadrul Carmistin fiind integraţi în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 30% reprezentând agricultura BIO. Obiectivul Carmistin este de a deveni cel mai mare producător de proteină animală din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu