EXCLUSIV  Carne de porc importată din Spania, doar 20 lei/kg: "Cum crește, ce mănâncă? Se predă singur, se abatorizează cu mâna lui?"

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Jurnalistul Val Vâlcu a comentat prețul cărnii de porc importate din Spania în România și a făcut comparație cu situația de dinainte de Revoluție în care occidentalii se plângeau de dumpingul țărilor comuniste.

La prețul ăsta ți-e greu să fii vegan

„M-am dus la un supermarket. Era carne de porc, o ditamai halca, în plastic, proveniență Spania – 20 de lei kilogramul. Nu mai știu ce fruct era 29 de lei kilogramul. Cum să fii vegan în condițiile astea? Trebuie să fii bogat ca să fii vegan.

Nu mai zic de preț, 20 de lei un kilogram de carne. Ce mănâncă porcul acela, cum crește? Se predă singur, se abatorizează cu mâna lui”, a comentat Val Vâlcu în emisiunea de la DC News TV.

Peștele se hrănește singur și tot costă mai mult

„Același magazin avea pește, crap, luat din baltă. Ăla crește singur, mănâncă ce mănâncă în baltă. Îl prinde cu o plasă și îl aruncă pe tejghea. Porcul totuși îl hrănești, fie că stă într-un grajd îngust, fie că aleargă pe câmpii. Cineva trebuie să-l taie și să-l ambaleze. Îl aduce din Spania până aici și e 20 de lei kilogramul? Crapul e 25-29 de lei.

Se zicea înainte că țările comuniste, printre care și România, fac dumping și distrugeau industriile occidentale. Se zicea la Europa Liberă. Păi agricultorul român nu pățește acum la fel, dacă găsești porc cu 20 de lei kilogramul?”, a adăugat jurnalistul.

VIDEO

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel