Carne de pui crescută în laborator a fost servită pentru prima dată sâmbătă într-un restaurant din Singapore.
Aceasta este o etapă istorică pentru producătorii săi care speră să reducă amprenta de carbon lăsată de consumul de carne pe planetă, relatează AFP, scrie Agerpres.
La începutul lunii decembrie, Singapore şi-a dat acordul pentru ca start-upul american Eat Just să poată să comercializeze carnea sa de pui crescută în laborator, firma susţinând că este prima aprobare a unui organism de reglementare pentru aşa-numita "carne curată" care nu provine de la animale sacrificate.
Miercuri, Eat Just a anunţat prima sa vânzare comercială în restaurantul 1880 dintr-un cartier luxos din Singapore.
Sâmbătă seara, restaurantul a servit această carne produsă în laborator unor tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, invitaţi la această lansare datorită "angajamentului lor de a construi o planetă mai bună".
La această cină "istorică" jurnaliştii nu au avut acces din cauza pandemiei de COVID-19.
Servirea acestei cărni artificiale este "o etapă revoluţionară în lupta împotriva schimbărilor climatice şi a aprovizionării populaţiei mondiale fără a afecta planeta", a declarat fondatorul restaurantului 1880, Marc Nicholson.
Pentru fondatorul Eat Just, Josh Tetrick, această premieră "ne aduce mai aproape de o lume în care majoritatea cărnii pe care o consumăm nu va necesita distrugerea unei singure păduri, mutarea unui singur habitat animal sau utilizarea unei singure picături de antibiotic".
Consumul de carne la nivel mondial este aşteptat să crească cu 70% până în 2050, iar carnea artificială ar putea satisface în curând o parte din această cerere, potrivit start-upului american Eat Just.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News