Carnea de porc, periculoasă, dacă se consumă în acest caz. Dr. Ovidiu Roşca, avertisment: Pot apărea complicaţii cardiace, pulmonare sau chiar neurologice

Carnea de porc, periculoasă, dacă se consumă în acest caz. Dr. Ovidiu Roşca, avertisment: Pot apărea complicaţii cardiace, pulmonare sau chiar neurologice / Foto: Pixabay, de RitaE
Carnea de porc, periculoasă, dacă se consumă în acest caz. Dr. Ovidiu Roşca, avertisment: Pot apărea complicaţii cardiace, pulmonare sau chiar neurologice / Foto: Pixabay, de RitaE

Află în articol când poate fi carnea de porc periculoasă pentru sănătate.

Alegeri prezidentiale 2024

Cei care în această perioadă sacrifică porci ar trebui să facă un examen trichineloscopic înainte de a consuma carnea, pentru a vedea dacă nu cumva aceasta este infestată cu Trichinella Spiralis. Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara atrag atenţia că boala parazitară provocată de acest vierme este trichineloza și poate fi foarte periculoasă.

”Viermele ajunge în corpul uman prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale infectate, de obicei porci sau mistreţi. Rozătoarele sunt principalul rezervor responsabil pentru endemicitatea trichinelozei. Boala apare cel mai adesea în mici focare epidemice, rude, prieteni sau vecini, şi este cauzată de consumul aceluiaşi aliment. După ce carnea infestată cu Trichinella Spiralis ajunge în intestinul omului, paraziţii se înmulţesc şi pătrund în sânge, iar apoi în muşchii striaţi unde se închistează şi împiedică funcţionarea corespunzătoare a acestora. Există, însă, posibilitatea ca paraziţii să ajungă şi în alte organe, şi vorbim de plămâni, inimă sau chiar în sistemul nervos”, atrage atenţia asist. univ. dr. Ovidiu Roşca, medic primar boli infecţioase Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, într-un comunicat de presă transmis, marţi, de spital, scrie Realitatea.net.

VEZI ȘI: Tăierea porcului de Crăciun. În ce condiții este permisă și ce reguli trebuie să respecte românii

Cum se face examenul trichineloscopic și care sunt principalele simptome ale trichinelozei

Principalele simptome ale trichinelozei sunt febră, dureri de cap, erupţii cutanate, tulburări digestive (greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale), edeme faciale însoţite de conjunctivită şi chiar hemoragii. Primele simptome apar la o zi sau două după consumul de carne infestată.

”Multă lume încă refuză să testeze carnea de porc pe care o cumpără din gospodăriile private. Examenul trichineloscopic nu este unul complicat. Se recoltează probe din musculatura intercostală, pilierii diafragmatici sau din partea musculară a diafragmei situată în apropierea coastelor sau a sternului animalului sacrificat. Probele sunt duse la medicul veterinar care poate da un rezultat în doar câteva minute. Trebuie spus că sărarea, uscarea, afumarea sau procesarea cu microunde nu asigură distrugerea larvelor. Acestea pot fi distruse în cazul îngheţării cărnii de porc, timp de aproape trei săptămâni, la o temperatură de minim -15 grade Celsius. De asemenea, larvele se distrug în cazul gătirii cărnii la o temperatură de peste 70 de grade Celsius. Recomandarea noastră este, însă, efectuarea controlului veterinar al cărnii de porc sau mistreţ”, spune Ovidiu Roşca.

Medicii avertizează că, în cazul în care apar simptomele unei toxiinfecţii alimentare este necesară prezentarea de urgenţă la medic, deoarece cu cât parazitarea este mai intensă, cu atât forma clinică a bolii este mai severă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel