Carrefour România a retras de la comercializare și recheamă un aspirator vertical, după ce a constatat riscurile acestuia.
Carrefour România a retras de la comercializare și recheamă un aspirator vertical KVCM222P-18 Klindo, după ce a constatat riscurile date de producția acestuia, conform Mediafax.
Până în acest moment nu au fost înregistrate incidente în România, a transmis Carrefour printr-un comunicat, precizând că aspiratorul are vicii de funcționare detectate și semnalate la nivel internațional de către consumatori.
În urma problemelor, retailerul a hotărât retragerea și rechemarea tuturor produselor, drept măsură de precauție și control al calității.
Compania franceză le recomandă clienților care au cumpărat deja produsul să nu-l mai folosească și să îl returneze complet, cu tot cu baterie și încărcător, în magazinul Carrefour de unde l-au achiziționat. 15.04.2020 este data finală până când produsul poate fi restituit, iar contravaloarea va fi înapoiată integral, fără bon fiscal.
Carrefour a rechemat produsele fiindcă o defecțiune a sistemului de încărcare a bateriei poate duce la explozia acesteia.
873 de bucăți au fost retrase de pe rafturile magazinelor, iar cele 1.267 de bucăți vândute sunt așteptate în magazinele Carrefour România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu