Carte în valoare de 12 milioane de dolari, scoasă la licitație în SUA

O ediţie princeps a cărţii "The Birds of America", de John James Audubon, va fi pusă în vânzare în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată în luna iunie la New York, au anunţat reprezentanţii casei Christie's.

Această carte din secolul al XIX-lea este una dintre cele mai renumite lucrări de istorie naturală din lume. Ea conţine peste 400 de ilustraţii colorate manual, reprezentând 1.037 de păsări, și este una dintre cele doar 13 volume complete din acea ediţie care au supravieţuit până în zilele noastre şi care se află în proprietatea unor colecţionari privaţi.

Sume donate pentru conservare

Organizatorii au anunțat că încasările ce vor fi obţinute la licitaţie de pe 14 iunie vor fi donate în beneficiul Knobloch Family Foundation, care sprijină programe de conservare a plantelor, animalelor şi habitatelor naturale, relatează agenția Agerpres, citând Reuters.

Valoare colosală

Potrivit casei Christie's, volumul are un preţ estimat între 8 milioane şi 12 milioane de dolari.

Cartea s-a aflat în ultimii ani în proprietatea regretatului om de afaceri şi naturalist Carl W. Knobbloch Jr., decedat în 2016, care a înfiinţat în Texas fundaţia ce poartă numele familiei sale. El a cumpărat volumul în 2012 de la moştenitorii celui de-al patrulea duce britanic de Portland cu suma de 7,9 milioane de dolari.

Opera unui renumit naturalist

„The Birds of America" a fost publicată pentru prima dată ca o serie de facsimile între 1827 şi 1838 şi a prezentat în imagini îndelungata misiune a naturalistului John James Audubon, care a dorit să găsească şi să picteze toate speciile de păsări cunoscute din America de Nord.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel