Sâmbătă, 25 septembrie, în cadrul Festivalului Strada de C’Arte, organizat de Biblioteca Centrală Universitară Carol I, a fost lansat volumul „500 ani De la scrisoarea lui Neacșu la comunicarea digitală de azi”, un eveniment care a reunit un public numeros atât din București cat și din țară: Alba Iulia, Brașov, Câmpulung Muscel și Târgoviște.
„Au vorbit despre volum dna prof Univ dr Doina Banciu- vicepreședinte AOSR și dna conf Univ dr Mireille Rădoi, care au coordonat lucrarea, dar și dr Daniel Nazare directorul Bibliotecii Județene „George Barițiu“ Brașov. Vorbitorii au subliniat atât importanţa lucrării in contextul sărbătoririi a 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu cât și faptul ca acest volum colectiv cuprinde contribuții ale istoricilor și informaticienilor și oferă o imagine a evoluției comunicării peste secole.
Dl Nazare a subliniat ca acest volum cuprinde comunicările susținute in cadrul celei de a XII- a ediții a simpozionului „Slove muscelene”, care a avut loc tot în Aula BCU in iulie . La manifestare a participat Dna Aicha Moutaoukil, consilier politic în biroul rectorului Universității Francofone, Paris, vorbitoare a limbii române care a apreciat contribuția dnei prof Doina Banciu la organizarea evenimentelor Slove Muscelene de a lungul timpului precum și evenimentele prilejuite de cea de-a X-a ediție a Festivalului Strada de C’Arte,organizat de BCU Carol I. Lansarea a fost urmată de un concert de chitara susținut de Silvan Stâncel, directorul Bibliotecii Județene Alba” arată un comunicat al organizatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu