Cărţi de identitate expirate. Primăria Sectorului 6, anunţ pentru cei în cauză

carte identitate
carte identitate

În această perioadă, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 desfășoară o serie de activități de informare cu privire la intrarea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate şi a minorilor cu vârsta de peste 14 ani, cu domiciliul declarat în Sectorul 6, care nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenul prevăzut de lege.

Autoritatea locală Sector 6 informează membrii comunității că termenul de valabilitate a cărţii de identitate diferă în funcție de vârsta pe care o are posesorul în momentul eliberării actului, după cum urmează:

  • Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, cartea de identitate este valabilă 4 ani.
  • Termenul este de 7 ani în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani.
  • Cei cu vârsta de peste 25 de ani primesc cărți de identitate valabile 10 ani.
  • Persoanele trecute de 55 ani vor avea actul de identitate valabil pe viață.

În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa cu cel mult 180 de zile înainte de expirare, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate.  

Există posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate, aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate. În celelalte situaţii enumerate mai sus sau la împlinirea vârstei de 14 ani, cetăţenii sunt obligaţi să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.

Important de știut este și că nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările şi completările ulterioare, atrage răspunderea contravenţională, care se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 lei şi 80 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel