La Cotroceni s-au făcut schimbări majore în ceea ce privește protecția președintelui Klaus Iohannis. Potrivit unor informații, doi ofițeri SPP ar fi încercat să facă un joc dublu, lucru care a dus la măsuri radicale în cadrul personalului care asigură securitatea familiei prezidențiale, scrie libertatea.ro.
Potrivit sursei citate, "cârtiţele" au fost activate, însă nu au rămas prea mult timp în preajma preşedintelui. În urmă cu două săptămâni, în cadrul obiectivului "Cotroceni" al Serviciului de Protecţie şi Pază s-au făcut schimbări discrete, dar importante.
Fără să se anunţe nimic oficial, şeful obiectivului a fost înlocuit de adjunctul său şi aghiotanţii preşedintelui Klaus Iohannis au fost, la rândul lor, schimbaţi. Surse apropiate familiei preşedintelui susţin că motivul ar fi unele scurgeri de informaţii către Palatul Victoria. Cei care livrau informaţiile de la Cotroceni ar fi fost doi căpitani SPP.
Ofițerii respectivi ar fi încercat să afle informaţii de la colegii de dispozitiv despre vizitele pe care le primea preşedintele, despre discuţiile pe care acesta le purta cu invitaţii şi despre programul lui Klaus Iohannis. Conducerea SPP a fost informată rapid că doi dintre ofiţerii serviciul ar juca un joc dublu.
În acest caz ar exista chiar o anchetă în curs de desfăşurare pentru a lămuri aceste grave acuzaţii, însă acest lucru nu a fost confirmat, dar nici infirmat de SPP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu