Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate, miercuri dimineață, după descoperirea unei bombe de 50 de kilograme, ce datează din al Doilea Război Mondial. Proiectilul a fost găsit în Budapesta, în apropiere de Castelul Buda.
"Aproximativ 80 de blocuri de locuinţe au fost evacuate după ce o bombă de 50 de kilograme, din al Doilea Război Mondial, a fost descoperită pe strada Pala", a anunţat o purtătoare de cuvânt a armatei ungare, Melinda Varkonyi, conform Mediafax.
După încheierea evacuării, experţii armatei vor merge să dezamorseze dispozitivul exploziv, a adăugat ea.
Printre clădirile evacuate se află două hoteluri, precum şi Institutul francez, situate într-o zonă foarte frecventată de turişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News