Andrei Eugen Cristea, Marius Marinescu și Mihai Mitran lansează o carte văzută de mulți critici drept un viitor best seller, ”Cartierul Interzis - Cartierul Primăverii”.
”Cartierul Interzis este un fel de ghid prin faimosul şi încă enigmaticul cartier al „Epocii de Aur" cunoscut drept Cartierul Primăverii. În lucrare sunt pezentaţi unii dintre cei mai cunoscuţi locatari care au făcut parte din nomenclatura de partid din România de la venirea la putere a Partidului Comunist. Aflăm astfel, printre altele, unde locuiau şi unde lucrau Gheorghe Gheorghiu–Dej și Nicolae Ceauşescu, unde se relaxau aceștia, ce demnitari mai locuiau în apropiere, cum se înţelegeau unii cu alţii şi la ce festivităţi (oficiale şi neoficiale) participau, unde erau primiţi şefii de stat de prim rang (regi, regine, sultani, preşedinţii marilor state ale lumii) şi cei de rangul doi (din lumea a treia).
De asemenea, pot fi parcurse scurte biografii ale celor prezentaţi în carte şi să pătrundem în culisele vieţii şi activităţii lor, detalii care, probabil, nu sunt cunoscute marelui public.
Același interes s-a manifestat și după evenimentele din decembrie 1989, remarcându‑se același interes din partea noilor conducători: președinții Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Werner Iohannis”, se arată în descrierea lucrării ”Cartierul Interzis - Cartierul Primăverii”.
Aprecieri despre carte:
”Dragă Marius, chinezii au avut un oraș interzis de monarhie timp de circa 500 de ani, de la Dinastia Ming, până la sfârșitul Dinastiei King. Am avut și noi, românii, cartierul nostru interzis de către așa-zișii comuniști, timp de vreo 40 de ani, de la Gheorghe Gheorghiu–Dej până la sfârșitul epocii Ceaușescu. Cartea voastră cuprinde o istorie nescrisă până acum...” - Ștefan Andrei, ministrul Afacerilor Externe în Guvernul RSR în perioada 1978–1985 și viceprim-ministru între anii 1987–1989 - Snagov, 1 august 2014.
”Cartea aceasta este o premieră, o mărturie despre Cartierul Primăverii, supranumit «Cartierul Roșu» și «Cartierul Interzis». Se știe că zona descrisă era centrul de decizie, de control al conducătorilor Gheorghe Gheorghiu–Dej și Ceaușescu. Cartierul a fost și iubit, dar și urât. Astăzi, mai toți șefii de stat îl îndrăgesc într-atât încât s-au mutat în el. Numai din acest volum se poate afla adevărul istoric. Felicitări autorilor!” - Florea Dumitrescu, ministru de Finanțe în perioada 1969–1978, Ambasadorul extraordinar al RSR în China în perioada 1978–1983 și Guvernatorul Băncii Naționale a RSR între 1984–1989 - București, 28 octombrie 2015.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu