Casa Albă: Acțiunile Chinei în jurul Taiwanului sunt provocatoare și iresponsabile

Statele Unite ale Americii spun că acţiunile Chinei în jurul Taiwanului sunt provocatoare şi iresponsabile.

Casa Albă a apreciat sâmbătă că acţiunile Chinei în şi în jurul Strâmtorii Taiwan sunt provocatoare şi iresponsabile, după ce oficiali din Taiwan au declarat că avioane şi nave de război chineze au simulat un atac asupra insulei, transmite Reuters.

"Aceste activităţi reprezintă o escaladare semnificativă a eforturilor Chinei de a schimba status quo-ul. Sunt provocatoare, iresponsabile şi cresc riscul unor calcule greşite", a spus un purtător de cuvânt al Casei Albe.

"Sunt, de asemenea, în contradicţie cu obiectivul nostru de lungă durată de a menţine pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan, aşa cum lumea aşteaptă", a spus purtătorul de cuvânt american, conform Agerpres. 

Taiwan: China efectuează „simularea“ unui atac asupra insulei

Armata Populară de Eliberare chineză efectuează "simularea unui atac asupra insulei" în manevrele efectuate sâmbătă în jurul Taiwanului, au declarat forţele armate taiwaneze, citate de DPA.

Ministerul Apărării din Taipei a raportat că numeroase avioane militare şi nave de război operau în apropiere de Taiwan. Unele dintre ele au traversat linia de mijloc neoficială largă de 130 km din Strâmtoarea Taiwan, care separă continentul de insulă şi este în cea mai mare parte respectată de ambele părţi.

Ca răspuns, armata din Taiwan a trimis avioane, a transmis avertismente prin radio şi a mobilizat sisteme de apărare antirachetă pentru a urmări avioanele armatei chineze.

Consiliul Afacerilor Continentale, agenţia guvernamentală din Taiwan pentru politicile cu Beijingul, a protestat puternic faţă de simularea Chinei, cerând oprirea imediată a provocării iresponsabile.

Exerciții de amploare ale Beijingului

China a lansat manevrele în jurul insulei democratic autoguvernate ca răspuns la vizita preşedintei Camerei Democraţilor din SUA Nancy Pelosi în Taiwan. Aceasta a fost vizita oficialului american cu cel mai înalt rang într-un sfert de secol, aminteşte DPA.

Beijingul consideră Taiwanul ca parte a teritoriului său şi respinge vehement contactele oficiale dintre alte ţări şi Taipei (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel