Biroul de presă al Casei Albe a clarificat declaraţiile preşedintelui Joe Biden, care a dat de înţeles că ar avea cancer de piele.
Într-un discurs despre schimbările climatice, Joe Biden a vorbit despre faptul că a crescut aproape de mai multe rafinării în Delaware, pe care le-a acuzat că ar fi responsabile de poluarea din zonă.
"De asta eu şi atâţia oameni am crescut cu cancer şi de asta, pentru mult timp, Delaware a avut cea mai mare rată de bolnavi de cancer din SUA", a spus acesta, subliniind nevoia de a renunţa la combustibilii fosili.
Andrew Bates, purtător de cuvânt al Casei Albe, a spus că preşedintele făcea referire la cancer de piele, non-melanom, care i-a fost îndepărtat înainte de a prelua funcţia.
De altfel, în noiembrie 2021 a fost dat publicităţii un sumar al stării de sănătate a preşedintelui, unde se făcea referire la "cancere de piele non-melanom îndepărtate" înainte de preşedinţie, adăugând că "nu există suspiciuni de alte afecţiuni în acest moment",
"La asta se referea preşedintele", a mai spus Bates, citat de aa.com.
Preşedintele american Joe Biden a salutat marţi deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei şi Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, spunând că agresiunea rusă face ca o Europă integrată să fie 'mai importantă ca oricând', relatează Reuters.
'Pentru această viziune, este esenţial ca (regiunea) Balcanii de Vest să fie democrată, sigură şi prosperă', a precizat Biden într-un comunicat de presă. Uniunea Europeană a deschis marţi negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Este un moment istoric. Este ceea ce au aşteptat atât de mult timp cetăţenii dumneavoastră şi ceea ce ei merită. Aţi menţinut încrederea în procesul de aderare. Aţi dat dovadă de răbdare strategică, din plin', a subliniat şefa executivului comunitar adresându-se premierilor albanez şi nord-macedonean, Edi Rama şi Dimitar Kovacevski.
Viitorul european vă este la îndemână. Vă doresc cel mai rapid parcurs posibil, a spus la rândul său premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi-au dat luni seară acordul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, după semnarea unui protocol între Skopje şi Sofia care ridică ultimele obstacole.
Bulgaria a semnat duminică la Sofia un protocol cu Macedonia de Nord, ultimul pas înaintea unei reuniuni interguvernamentale care va deschide negocierile de aderare a acestei ţări şi a Albaniei la Uniunea Europeană, transmite AFP.
'Protocolul conţine măsuri ambiţioase pentru rezolvarea problemelor bilaterale deschise', a declarat şefa diplomaţiei bulgare, Teodora Ghenciovska.
Ea a precizat că Macedonia de Nord trebuie în primul rând să îşi modifice Constituţia prin adăugarea bulgarilor pe lista minorităţilor etnice recunoscute. În caz contrar, a precizat ea, nu se vor putea deschide toate capitolele de negociere în vederea aderării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News