Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a condamnat vineri declarațiile președintelui rus Vladimir Putin, care a sugerat că sprijinul Occidentului pentru atacurile Ucrainei asupra teritoriului rus ar echivala cu o implicare directă a NATO în război. Putin a afirmat că acest lucru ar schimba natura conflictului și ar plasa țările NATO în război cu Rusia. Casa Albă a calificat aceste afirmații drept "incredibil de periculoase". Discuțiile despre livrarea de rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei continuă, în ciuda temerilor SUA și Marii Britanii de o posibilă escaladare.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a criticat vineri afirmaţiile "incredibil de periculoase" ale preşedintelui Vladimir Putin cu privire la un posibil război între ţara sa şi ţările NATO, relatează AFP.
Preşedintele rus a declarat joi că dacă Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acţiune, aceasta ar însemna că "ţările NATO sunt în război cu Rusia".
"Dacă se va lua o astfel de decizie, aceasta nu va însemna altceva decât implicarea directă a ţărilor NATO, a SUA şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina. Acest lucru ar schimba însăşi natura conflictului. Ar însemna că ţările NATO sunt în război cu Rusia", a declarat Putin la televiziunea de stat după ce a luat cuvântul la un forum cultural la Sankt Petersburg, conform unei înregistrări video postate pe Telegram de un jurnalist din grupul de presă de pe lângă preşedinţia rusă.
Ucraina cere cu insistenţă permisiunea de a lovi ţinte în profunzimea teritoriului rus cu rachetele care i-au fost livrate de către Occident.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat joi "întârzierea" în dezbaterile pe această problemă.
SUA au refuzat în mod special să facă acest lucru până acum, de teama unei escaladări care ar putea duce la un conflict direct cu Rusia, având în vedere că ambele ţări sunt puteri nucleare.
Preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Keir Starmer urmează să abordeze această problemă la întâlnirea lor anunţată pentru vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News