Una dintre cele mai celebre case din istoria cinematografiei, cea în care locuia Nancy Thompson, în "Coşmarul de pe strada Elm", a fost vândută.
Publicitate
Casa "bântuită" de personajul Freddy Krueger a aparţinut comunităţii locale din suburbiile oraşului Los Angeles, dar şi unui producător de film. Acum, s-a vândut cu 3 milioane de dolari, potrivit CNN. Potrivit sursei citate, casa a fost cu 98% mai scumpă decât cele din apropiere.
Casa cu trei dormitoare a fost totuşi renovată în ultimii ani şi nu mai arată exact ca în filmul din 1984. Doar exteriorul a fost păstrat identic. Restul casei "a fost reimaginat de un designer englez la mijlocul anilor 2000", astfel încât arată mai aerisit, mai alb decât în film. Până şi uşa, de un roşu sângeriu în film, a fost vopsită în negru acum.
Vezi această postare pe Instagram
Casa din 'Singur acasă', care se află în Winnetka, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, a fost scoasă la închiriat pentru o noapte, prin platforma Airbnb. Licitația pornea de la prețul de 25 de dolari, potrivit postului de televiziune ABC din Chicago.
Locuința unde s-a filmat cunoscutul film de Crăciun 'Singur acasă' / 'Home alone', comedie lansată pe 16 noiembrie 1990, are trei etaje și a fost disponibilă pentru patru persoane, doar pentru noaptea de 12 decembrie. Oferta e parte dintr-o promoție a sezonului de vacanță a remake-ului Disney+ 'Home Sweet Home Alone'.
Licitația pentru noaptea de 12 decembrie a început de la 25 de dolari, plus taxe.
Conform anunțului de închiriere, cele patru persoane care vor ajunge în casa din 'Singur acasă' în urma licitației vor găsi atmosfera din filmul de sărbători din 1990: brad împodobit, tapet colorat, paturi cu baldachin, o cină la lumina lumânării, dar și statuia din fața casei și... o tarantulă.
Casa din 'Singur acasă' s-a vândut, în 2012, cu 1.5 milioane de dolari.
Actorul american Macaulay Culkin, protagonistul francizei cinematografice de comedie 'Home Alone' ('Singur acasă'), a devenit tată, după ce partenera lui de viaţă, Brenda Song, a născut un băiat la începutul lunii aprilie, informa site-ul revistei People, potrivit Agerpres.
Primul copil al cuplului, Dakota Song Culkin, s-a născut pe 5 aprilie 2021 la Los Angeles şi a avut la naştere greutatea de 3,2 kilograme. Macaulay Culkin, în vârstă de 40 de ani, şi Brenda Song, în vârstă de 33 de ani, şi-au numit fiul după sora decedată a starului american. Dakota Culkin a murit la vârsta de 29 de ani după ce a fost lovită de un automobil în decembrie 2008 pe o stradă din Los Angeles.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu