O familie din Giurgiu susține că lucruri ciudate se întâmplă în casa lor.
Când stau în casă, ziua, în mod inexplicabil, sunt trântite scaune, cad obiecte de veselă, se aprinde lumina.
Când ies afară, mai ales noaptea, şi stau în curte, o ploaie de pietre se abate din senin asupra lor şi pe acoperişul casei în care locuiesc.
Deși inițial oamenii spuneau că locuința lor este bântuită, iar vinovata ar fi o bătrână din vecini care decedase recent, lucrurile au luat o întorsătură bruscă.
Localnicii spun că fenomenele paranormale s-ar întâmpla din cauza copilului familiei care ar avea nişte puteri speciale.
Băiețelul de 11 ani a fost luat din casa unde se mișcă scaunele și cad pietre pe acoperiș și dus la Spitalul de Psihiatrie Obregia.
Ce spun specialiștii
Doru Bem, pasionat de paranormal și ezoterie nu exclude ca respectivul copil să fie special, dar oferă o alternativă la poveste.
"Aceştia nu se întâlnesc însă la fiecare pas. Cu toate acestea, nu este imposibil ca acest copil să aibă anumite puteri care nu ţin de sfera asta a naturalului comun. Pe de altă parte, în spaţiul nostru românesc există blesteme şi farmece, care sunt mult mai dese. Este posibil să fie şi cazul acestei familii", a spus Doru Bem la Antena 3.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu