Casa Breslelor din Bucureşti, scoasă la vânzare. Are 160 de ani vechime

Clădirea de 508 mp în stil neo-gotic este operă a arhitectului Luigi Ludovic Lipizer, sosit în Bucureşti din spaţiul Imperiului Austriac la jumătatea sec. XIX.

"Lipizer este proiectantul şi beneficiarul casei construită între 1859-1862 (aceasta o face una din cele mai vechi case de arhitecţi cunoscute, alături de Casa Burelly-Mincu). Arhitectul a mai semnat un număr de clădiri prestigioase precum Casa Librecht-Filipescu, actuala Casă a Universitarilor şi Casa Bosianu, în prezent Observatorul Astronomic din Parcul Carol.

Lipizer îmbrăţişează stilul neo-gotic, exprimat în Europa în secolele XVIII-XIX, iar această opţiune face ca imobilul să arate ca o hală cu destinaţie comercială din Evul Mediu şi să fie cunoscut azi drept Casa Breslelor - se consideră că statuile amplasate pe coloanele cu capiteluri şi protejate de baldachinuri minuţios decorate reprezintă diverse profesii.

Ferestrele au ancadramente cu ocniţe cu cornişă ruptă şi încadrări în coloane; sub ferestre sunt careuri cu decoraţie goticizantă. Cornişele profilate au şi funcţie practică căci ascund sistemul de preluare a apelor pluviale.

Ogive, rozete, baghete şi secţiuni octogonale ale soclului, statuetele, sugestia de turn şi acoperişul crenelat conturează atmosfera medievală a neo-goticului şi unicitatea acestui stil în peisajul bucureştean. La interior se evidenţiază ierarhizarea încăperilor prin înălţime", se arată în descrierea publicată pe site-ul Soteby's International România, conform Mediafax.

Fuste din tergal, pulovere din Orion, lame Gilette. Ce găseau românii în consignaţiile din anii 1950-1960

Pasajul Macca-Villacrosse a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi s-a numit multă vreme Pasajul Băncii Naţionale, întrucât menirea sa era să ofere o legătură din Calea Victoriei înspre Bancă. De aceea intrarea principală a pasajului se află pe strada Eugen Carada, fostă Karagheorghevici, cu un portal încadrat de cariatide. În interiorul Pasajului Macca-Villacrosse, care îşi păstrează şi azi veriera originală ce dă zilei „o lumină de acvariu”, şi-au avut redacţiile câteva reviste, sediul vreo două bănci şi s-au aflat numeroase magazine şi prăvălii.

După instaurarea regimului comunist şi abolirea comerţului particular, au fost amplasate aici câteva magazine „Consignaţia” – atât în corpul de clădire din intrarea principală, din care se desfac simetric braţele dublului pasaj, cât şi, îndeosebi, în latura sudică – Villacrosse. Magazinele „Consignaţia” constituiau o formă de comerţ privat intermediată de stat. Un particular se ducea cu un obiect, care putea fi un tablou de Luchian, dar şi un costum sau o cravată străină, la „Consignaţia”, i se făcea evaluarea de către un funcţionar, iar dacă obiectul respectiv găsea cumpărător în decurs de câteva luni, clientul îşi încasa banii din care statul oprea 10 sau 15 procente. Dacă marfa expusă nu se vindea, clientul şi-o lua înapoi.

În anii ’60, dar şi un deceniu mai târziu, magazine „Consignaţia” existau în Bucureşti, în afară de cele din Pasajul Macca-Villacrosse, în capătul dinspre Biserica Dintr-o Zi, lângă fosta cofetărie „Albina”, a Pasajului Imobiliara, care leagă strada Academiei de Calea Victoriei, şi alte câteva în spatele străzii Lipscani, în panta dinspre răsărit a străzii Smârdan, respectiv pe strada Covaci, aflată în imediata apropiere.

Amplasarea unor asemenea magazine în vechi vaduri comerciale, discretă şi, totodată, centrală, era din motive lesne de înţeles; în anii ’50, în vitrinele, dar mai ales pe rafturile lor se găseau obiecte venite din Occident, precum: ciorapi de nylon, fuste plisate din tergal, pulovere din Orion, lame de ras Gillette, cutii de Nescafé, cravate italiene... Lucruri care în vremea aceea nu se găseau în magazinele de stat, primite din străinătate în pachete şi vândute pe sub mână în consignaţii sau talcioc.

CITEŞTE MAI MULTE AICI

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News