Polițiștii au făcut primele precizări cu privire la jaful care a avut loc în casa consilierului prezidențial al lui Klaus Iohannis, Delia Dinu, șefa Departamentului de Protocol al Președinției.
La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițistii din Ilfov au fost sesizați, prin plângere, cu privire la faptul că, în comuna Domnești, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție într-o locuință și ar fi sustras mai multe bunuri. În acest moment este în desfășurare o anchetă, fiind analizate toate pistele existente, iar pe măsură ce datele vor putea fi făcute publice, vor fi comunicate. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, informează Poliția Ilfov, potrivit Antena 3.
Casa șefei departamentului de Protocol al Președintelui României, Delia Dinu, a fost spartă de hoți în timp ce aceasta îl însoțea pe Klaus Iohannis la paradele de la București și Alba Iulia, organizate cu ocazia Zilei Naționale.
Delia Dinu este şefa Departamentului de Protocol din Administraţia Prezidenţială. La data de 1 iulie 2016, aceasta a fost numită Consilier Prezidenţial.
Vezi și: Casa șefei de protocol a lui Klaus Iohannis, prădată de hoți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News