Câmpulungul nu mai este cunoscut doar pentru Patiseria Iepurașul. Un nou obiectiv necunoscut până în prezent a început să atragă turiștii ca un magnet.
Probabil că ai auzit că orașul Câmpulung este celebru datorită Patiseriei Iepurașul, care are clienți în toată România, și mașinilor de teren ARO care au fost produse cu atâta iscusință la poalele Măgurii, însă acum, un nou obiectiv a început să atragă turiști din România și nu numai.
Locația nu este nici în centrul orașului, nici în vreo zonă foarte circulată, ba chiar se află într-o intersecție destul de nefrecventată de câmpulungenii, însă atmosfera pe care o creează te va aduce cu siguranță în perioada interbelică, a orașelor de provincie animate de negustorii care își vindeau bunurile în piețele aglomerate ale orașului.
Numele Coloniale cu siguranță că nu îți spune nimic, însă după ce vei vedea imaginile de mai jos cu siguranță îți vei dori să faci o vizită la celebra cafenea și, de ce nu, să te cazezi într-una din camerele e epocă ale locației, potrivit Ziarul din Muscel.
Foto: Facebook Cafenea Coloniale
La o primă vedere, casa pare o simplă clădire care a trecut prin vicisitudinile istorice din ultimul secol, însă totul se schimbă imediat după ce treci pragul acesteia. Un lucru mai puțin cunoscut despre această casă, care se află la intersecția străzilor I.L. Caragiale și Brâncoveanu, în cartierul Tabaci, este că la etajul ei a locuit o vreme chiar familia cunoscutului interpret Marcel Pavel.
Clădirea a fost construită cel mai probabil la începutul secolului al XX-lea, mărturie stând inscripția de pe fațada acesteia, cu anul 1926. În beci funcționează Cafeneaua Coloniale, care a început să atragă o mulțime de bucureșteni, dar nu numai.
„Ieri, am vizitat una dintre cele mai inedite cafenele din România, amenajată în beciul unei vechi vile negustorești, construită în 1926. Pentru că am citit suficiente recenzii sau articole despre Cafeneaua Coloniale din Câmpulung Muscel, mi-am dorit să ajung acolo, într-o excursie de-o zi, și să-i trec pragul. Inițial, m-am gândit că va fi vorba de un scurt popas, preț de o cafea și o limonadă, dar n-a fost să fie așa. De ce? Pentru că am constatat că este într-adevăr un loc de creat amintiri, așa cum am citit în anunțul de lângă intrare.
În această locație deosebită poți consuma în tihnă cafea de calitate, limonadă adevărată și, mai ales, prăjituri de casă, bucurându-te de un autentic decor interbelic.Și pentru ca experiența să aibă farmec pentru noi, Dumnezeu ne-a trimis-o pe doamna Rodica să ne țină companie. Nu exagerez cu nimic dacă afirm că această doamnă, cu spirit tânăr și un deosebit simț al umorului, este sarea și piperul acestui loc. Și, da, ne-a ajutat să ne creăm mai multe amintiri, invitându-ne să facem la final turul pensiunii. Dar, despre asta, sper să vă povestesc într-un viitor articol“, au scris cei de la Călători prin România.
Dincolo de reclama pe care au făcut-o cei care au călcat pragul cafenelei, și proprietarii acesteia știu să-și „vândă marfa“ cu o pricepere specifică târgoveților de la începutul secolului XX.
„Cine se cazează la Coloniale primește o călăuză care vă va duce în locul ăsta in care poți să zaci pe iarbă toată ziua, cine nu, să zacă pe bordură”, au scris proprietarii.
Dacă vrei să te cazezi la Coloniale, poți alege apartamentul cu iz interbelic de la etaj, care cu siguranță te va face să te simți întocmai precum turiștii care veneau, la începutul secolului trecut, să viziteze frumosul oraș de pe Râul Târgului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu