Casa Paddy Power şi-a suspendat pariurile. Ipoteză: bebeluşul regal s-a născut deja

Prințul Harry - Meghan Markle
Prințul Harry - Meghan Markle

Casa britanică Paddy Power a suspendat, joi seară, pariurile ce vizau data de naştere a viitorului bebeluş din familia regală a Marii Britanii, avansând ipoteza potrivit căreia primul copil al prinţului Harry şi al soţiei sale, Meghan, a cărui venire pe lume era aşteptată la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, s-a născut deja, informează AFP. 

„Am suspendat pariurile pentru ziua de naştere a bebeluşului lui Harry şi al lui Meghan, după o creştere considerabilă a pariurilor (joi seară), ceea ce indică faptul că cineva cunoaşte anumite lucruri', a declarat într-un comunicat agentul de presă al casei Paddy Power. El se declară 'convins că naşterea regală a avut deja loc'.

Însă această opinie nu este împărtăşită de concurenţii casei Paddy Power. 'Nu credem că bebeluşul a venit deja pe lume', a declarat la rândul său pentru AFP Rupert Adams, purtător de cuvânt al casei William Hill. 'Ar fi dificil de păstrat atât de secretă o naştere ce implică un număr enorm de persoane', a adăugat el.

Casa William Hill a propus pariorilor două opţiuni: 'un bebeluş născut în aprilie' şi 'un bebeluş născut în mai'. Ei au închis pariurile miercuri seară, nu din convingerea că bebeluşul regal s-ar fi născut deja, ci pentru că luna mai a început în ziua de miercuri. 'Am suspendat deja pariurile despre sexul bebeluşului pe 9 aprilie, pentru că oricare ar fi fost câştigurile pe care noi le-am oferit, oamenii au continuat să mizeze pe naşterea unei fetiţe', a precizat Rupert Adams. Casa Ladbrokes propune în continuare britanicilor opţiunea de a paria pe data, sexul şi prenumele bebeluşului, potrivit unui comunicat remis redacţiei AFP de serviciul său de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel