Casa Regală. Ultimele detalii. Ceremonia funerară a Regelui Carol al II-lea

Casa Regală a României a dat publicității ultimele detalii cu privire la ceremonia funerară a Regelui Carol al II-lea. Evenimentul ar urma să aibă loc sâmbătă, 9 martie. 

Ceremonia funerară a Regelui Carol al II-lea va avea loc sâmbătă, 9 martie 2019, la ora 12, atunci când sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi înhumat, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române va fi reprezentată la ceremonia funerară de Alteţa Sa Regală Principele Radu. De asemenea, vor lua parte Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veşnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămăşiţele sale pământeşti au revenit în România, aflându-se depuse, până în ziua de astăzi, într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş.

Ceremonia funerară va începe cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală şi se va încheia cu ceremonia înhumării în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. 

Vezi și: 

Incendiu de proporții. Mii de pui, arși într-o fermă din Vâlcea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel