Casa unei artiste de muzică populară este în flăcări. Părinții acesteia sunt în stare de șoc. Au primit îngrijiri medicale

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Un incendiu puternic a cuprins în această seară casa unei celebre artiste de muzică populară. Zeci de pompieri intervin la fața locului. 

Casa artistei de muzică populară Emilia Dorobanțu a luat foc în această seară, relatează România TV. Locuința se află la Curtișoara, la opt kilometri de Slatina. Părinții ei plecase de acasă pentru câteva ore și au fost alertați de vecini de tragedia produsă, iar la scurt timp li s-a făcut rău și sunt în stare de șoc. Aceștia au primit îngrijiri medicale. 

Zeci de pompieri intervin 

”Incendiul este localizat la nivelul etajului, dar și în zona tehnică a locuinței. O încăpere în care se află centrala. Peste 30 de pompieri acționează la fața locului. Este posibil ca incendiul să fi pornit de la centrală. Detaliile vor fi stabilite după stingerea incendiului. Acoperișul va fi înlăturat pentru eliminarea riscurilor”, a precizat un reprezentant al ISU Olt.

În casa artistei se aflau toate trofeele câștigate, dar și costumele populare de mare valoare. Vedeta populară a aflat vestea în străinătate, aflată în concediu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel